Soţia şi fiica omului de afaceri au participat miercuri, alături de apropiaţi, la ceremonia simplă şi discretă care a avut loc în cimitirul „Eternitatea”, incepând cu ora 14.00. Marți s-a aflat la Arad şi şeful Poliţiei Române, Benone Matei, care a dorit să afle personal de la colegii lui stadiul anchetei.
La capela unde a fost depus siciriul au venit, rând pe rând, apropiaţii familiei, prieteni din copilărie, dar şi un fost coleg de la centrul de dirijare a zborurilor unde Ioan Crişan a lucrat înainte de a intra în afaceri. Astfel, sicriul a fost acoperit cu sute de coroane cu flori.
Condoleanțe familiei îndurerate!

Recomandările redacției