(foto renasterea.ro)

Reprezentanții Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Timișoara anun­ță că începând cu săptămâna aceasta, fostul director general Ioan Dragomir se întoarce la conducerea instituției. „Începând cu data de 10 aprilie 2017, prin Ordin al Președintelui Agenției Naționale de Admi­nistrare Fiscală, atribuțiile funcției de director general al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara sunt îndeplinite de către domnul Ioan Dragomir”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
În ceea ce-l privește pe fostul șef al DGRFP, Mircea Simeria, acesta ocupă acum funcția de șef administrație adjunct – colectare în cadrul Administrației pentru Contribuabili Mijlocii cons­- tituită la nivelul Regiunii Timi­șoara.
Dragomir a fost demis la sfârșitul anului 2015, de președintele ANAF de atunci, Gelu Ștefan Diaconu, din cauză că s-a raliat poziției sindicatelor și nu a cerut de la centru desemnarea unui membru din cadrul Direcţiei de Integritate pentru a face parte din comisiile de examinare care trebuiau să supervizeze exa­menele de promovare. De men­ționat că dintre cei opt șefi de direcții regionale din cadrul ANAF, au fost demiși doar doi, Dragomir și directorul general de la Iași, care și-au permis să-l sfideze pe Diaconu.
(L.Ș.)

Recomandările redacției