După numai un an de mandat, Ioan Negrei, primarul comunei Vinga, a re­u­şit să rezolve una dintre cele mai stringente probleme ale comunei: datoriile de 2,3 miliarde de lei vechi, rămase de pe vremea vechii administraţii.  Aflat la primul mandat, primarul a declarat că situaţia comunei s-a dovedit mult mai grea decât s-a estimat iniţial. „S-a constatat că Primăria Comunei Vinga avea o datorie de aproximativ 2.300.000 lei. Aceas­tă datorie cuprindea facturi fiscale neachitate începând cu anul 2010, emise pentru achiziţii de bunuri, lucrări şi pres­tări de servicii. La finele anului 2011, Curtea de Conturi a constatat – în urma contro­lului efectuat – deficienţe şi nereguli în activitatea financiar-contabilă, dispunând mai apoi o se­rie de măsuri, care, din păcate, nu au fost luate. În prezent, s-a reuşit achi­tarea acestor datorii, atât prin contractarea unui credit de la Trezorerie, cu rambursare în cinci ani și cu 5% dobândă, cât şi din bugetul local al comunei Vinga”, a spus Ioan Negrei.

Recomandările redacției