Ioan Pintean: „Sunt mândru de realizările mele din primul mandat“

0
240

„Întotdeauna am spus că acolo unde este colaborare într-o instituție sunt și rezultate pe măsură“, ne-a mărturisit edilul șef al comunei Șepreuș, Ioan Pintean, care continuă: „De ani de zile împreună cu viceprimarul Ioan Morgociu avem o colaborare pe care pot să o numesc frățească, iar rezultatele zic eu că sunt pe măsură“. Domnule primar, haideți să revenim la temele noastre de discuție de astăzi și anume un scurt bilanț al mandatului de primar.
– Care au fost realizările dumneavoastră, în acest prim mandat de primar?
– M-am gândit că va veni această întrebare. Pot spune, fără să mă laud ,că sunt mândru de realizările din acest mandat. De asemenea cred că voi mai avea ocazia să fac lucruri utile comunității și în continuare. Pentru început aș aminti de investițiile realizate până acum și aș vrea să vă spun câte ceva de asfaltarea străzilor. Până la acest moment s-au asfaltat 11,2 kilometri de străzi prin PNDL. De asemenea, reabilităm Școala Gimnazială Mihai Veliciu. S-au realizat grupuri sanitare și centrală termică la școala nouă , iar finanțarea a fost tot prin PNDL. Am, împrejmuit Școala Gimnazială Mihai Veliciu, școala nouă, finanțarea fiind asigurată din bugetul local. Am mai modernizat carosabilul drumului comunal DC133 Șepreuș –Apateu. La acest obiectiv am avut finanțare prin CJ Arad. S-a mai modernizat prin pietruire drumul DC 124 Șepreuș – Satu-Nou. La acesta am avut finanțare prin Bugetul local dar și de la CJA. Tot din bugetul local am mai achiziționat o autospecială PSI foarte modernă. Am mai amenajat terenul de la Școala Mihai Veliciu cu gazon sintetic. Vreau să spun aici, că ori de câte ori am cerut sprijinul Consiliului Județean Arad am fost ajutat. Cu acest prilej vreau să mulțumesc domnului președinte Cionca. Tot cu bani de la Consiliul Județean au fost reparate vestiarele la terenul de fotbal.
– În prezent ce investiții aveți?
– La acest moment vorbim de lucrări de reabilitare, modernizare și extindere la Școala Gimnazială Mihai Veliciu, la Grădinița cu program normal, la școala veche unde avem o finanțare din bugetul CJA și PNDL. De asemenea, suntem în faza de terminare a lucrărilor la Casa Mortuară. Este o lucrare pe care foarte mulți cetățeni au solicitat-o. Și aici am avut finanțare prin GAL, CJA și din bugetul local. La școala nouă am amenajat o parcare proprie. Aș mai aminti despre ce ne-am propus pentru acest an 2020. Mă refer la amenajare de trotuare din beton în comună și amenajarea unui parc în fața Primăriei. Mai avem însă investiții propuse pentru care există deja propecte tehnice.
– Vă rog să ne precizați care sunt acestea.
– Este vorba în primul rând de modernizarea străzilor de la periferia localității, dar și de construirea de vestiare, modernizarea și datarea bazei sportive din comuna noastră. În ședința de Consiliu Local am alocat banii necesari să întocmim Studiul de Fezabilitate și Proiectul tehnic în vederea accesării fondurilor pentru modernizarea și reabilitarea iluminatului public. Mai remarc un lucru, care cred că este foarte important pentru locuitorii comunei noastre – este vorba de o suprafață de 5200 de hectare de extravilan pe care am întabulat-o gratuit. În acest mod îi anunțăm pe cetățeni să vină să-și rezolve situația. Nu-i va costa nimic și deja lucrurile sunt făcute pe jumătate.
Ce ar mai fi de spus? În altă ordine de idei, vă dați seama stimați cititori ai ziarului nostru câți cetățeni mi s-au plâns cu probleme legate de întabulare. Că au fost amânați,
mințiți chiar în fel și fel. Este rușinos ce se întâmplă la alte primării. Pentru că iată dovada: la Șepreuș unde este preocupare pentru binele cetățeanului, se poate.
Voicu Sida

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.