Ioan Russu-Şirianu

S-a furat bustul lui Ioan Russu-Şirianu de pe Aleea Personalităţilor din faţa Pa­latului Cultural. Am ajuns, aşadar, să ne furăm până şi icoanele părinţilor patriei. Urmează, pro­babil, clopotele din turlele sfintelor biserici, după cum se crede că se vor întâmpla lucrurile în zilele de pe urmă… În ceea ce ne priveşte, conside­răm că nu nesimţirea hoţilor a crescut la cote fără precedent, cât nepăsarea autorită­ţi­lor faţă de perpetuarea acestui flagel nenorocit. Dacă am acceptat ca firmele care se ocupă cu preluarea de­şe­urilor me­talice să primească spre cumpă­rare capace de canal, fântâni publice, şine de cale ferată, indicatoare rutiere sau roţi de autovehi­cule – fără ca nimeni să fie între­bat şi des­pre vreun act de provenienţă – atunci evident că trebuia să ne aşteptăm să rămânem şi fără cru­cea de pe biserică.
Revenind la bustul lui Ioan Russu-Şirianu, acesta era din bronz masiv şi fusese sculptat, în anul 1938, de către profesorul Radu Moga din Brad. Ioan Russu-Şirianu este nepotul lui Ioan Slavici şi unul dintre cei mai mari ziarişti români de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului următor. Fusese alături de Ioan Slavici şi de George Coşbuc la ziarul „Tribuna” din Sibiu, după care întemeiase, în anul 1896, ziarul „Tribuna Poporului” la Arad.  A fost redactorul-şef al ziarului până în anul 1908, excepţie făcând doar perioada 1905-1906, când a fost ales ca deputat în parlamentul de la Budapesta, repre­zentându-i pe românii din cercul electoral al Chişineului. Sub coordonarea sa ziarul „Tribuna Poporului” devine cel mai răs­pândit şi mai bine scris ziar politic românesc din Monarhia Habsburgică, după cum îşi va aduce contribuţia şi la impu­nerea Aradului pe onoranta poziţie de ca­pitală politică a românilor transilvăneni. Moare în anul 1909 la Bucureşti, fiind înmormântat chiar în ziua Crăciunului. Pe ultimul drum îl conduc Ioan Slavici, Ilarie Chendi, Septimiu Albini, Eugen Brote şi Aurel C. Popovici. Lucrarea sa „Românii din statul ungar” va fi premiată de către Academia Română, iar regele Carol I îl va decora în anul 1906, la Castelul Peleş. De la Ioan Russu-Şirianu ne-au rămas sute de articole extraordinare, pentru care a făcut şi puşcărie politică. Ne-au rămas, de ase­menea, câteva excelente reportaje des­pre frumuseţile Italiei, de pe vremea când participase la Congresul Gintei Latine. Multe dintre aceste articole au rămas încă necercetate, iar marele nostru ziarist din Şiria merită din plin o monografie. Din aceste motive, furtul soclului lui Ioan Russu-Şirianu nu este doar o imensă pa­gubă patrimonială, ci şi o palmă pe obrazul fiinţei noastre naţionale.