Ioan Slavici – 170 de ani de la naștere: glose, referințe, discursuri gnomice, glosar, metafore

Încercăm să pătrundem cu cele mai vechi ştiri despre Şiria, Villa Siriei, anul 1169, situată în Podgoria arădeană, o zonă de interferenţă dintre munte şi câmpie, o geografie spaţială dintre dealuri, dominată de Cetatea Vilagosvar, care dăinuie din vremea romanilor, după cum aveam să aflăm din mărturiile lui Slavici în „Şirienii”, Opere, vol.VI , Ed.Naţional – „Şiria, în limba maghiară Vilahos, e un târg aşezat la marginea dinspre răsărit a marelui şes de la Tisa […]. În culmea unuia dintre dea­lurile de la Şiria sunt ruinele încă destul de bine conservate ale unei cetăţi de piatră.”
Glose
Ioan Slavici, fiul lui Sava Slavici şi al Elenei Borlea, căsătoriţi la 1 februarie 1842, se naşte la 18 ianuarie 1848 la Şiria. A avut patru fraţi: Maria, Mihai, Avacum şi Ilca.
După studii greco-catolice în satul natal, cu învăţătorul Dimitrie Voştinari, Slavici se va muta la Arad, fiind nevoit să facă de două ori clasa a IV-a. În timpul Liceului maghiar pe care l-a frecventat, a locuit în Cartierul sârbesc, la Anton Szepesi,  „cortelaş” pe strada Dimineţii, nr.2 [clasele I-V].Clasele a VI-a şi a VII-a le urmează la Timişoara la Liceul piarist, iar clasa a VIII-a îl găseşte tot la Arad, la Liceul maghiar, Examenul de Bacalaureat, îl va susţine la Satu Mare, deoarece la Timişoara… a întârziat!
Din această perioadă încep „tăndăliturile”, slăbiciunile de a umbla şi a călători prin zone deosebit de pitoreşti ale Hălmagiului, Vaţei, Zimbru, Muntele Găina, întâlnindu-l în drumeţii chiar şi pe Avram Iancu, pe care l-a admirat, fredonând la fluier, cântece moţeşti.
De la Satu Mare la Şiria va călători pe jos, străbătând Văile Someşului, Arieşului, Crişului Alb şi admirând frumuseţea Munţilor Apuseni. În această perioadă îşi începe studiile universitare la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat-Budapesta.
De Arad  îl leagă practica avocaţională în Cancelaria lui Mircea B.Stănescu, dar şi colaborarea la „Gura Satului”, o foaie umoristică aflată sub patronajul lui Stănescu, foaie la care va deveni şi redactor.
Cu o sănătate precară, prima căsătorie cu Ecaterina Szoke  Magyarosy – 1875, rudă prin alianţă cu familia Vancu, se va desface după zece ani, deşi a fost oficiată la Vatican, astfel că în 1886 se recăsătoreşte cu Eleonora Tănăsescu,  originară din Ploieşti, profesor la Şcoala Elementară de fete a Reuniunii din Sibiu. Au avut şase copii: Titu Liviu, care l-a avut ca naş de botez pe Titu Maiorescu, Lavinia Ioana Iosefina, Fulvia, Ion Marcel, Elena şi Livia Ioana.
Tot la Arad, în 1897 se implică, fiind fondator al revistei Tribuna poporului, avându-l ca redactor pe nepotul său, I.Russu – Şirianu.
Calitatea de colaborator la presa acelor vremuri, consecinţele întemniţărilor la Vacz sau Văcăreşti, desele conflicte politice ori scriitoriceşti, îi vor aduce consecinţe asupra stării de sănătate, drept pentru care se va retrage la fiica sa, Fulvia Ioana Iosefina, căsătorită cu Grigore Ghiorghiu, aceştia locuind într-un cătun, la mar­- gine de Panciu, la Crucea de Jos… „de fapt, un foişor din lemn, muruit cu lut având în partea superioară un fel de balcon”  [Al.Hanţă].
La 17 august  1925 se va stinge din viaţă, fiind însoţit pe ultimul drum de familie, localnici şi de un grup de scriitori: L.Rebreanu, Mihail Sorbu, N.Pora, Gala Galaction, acesta din urmă rostind şi un emoţionant Cuvânt de Bun rămas: „Învelim pe unul dintre principii Cuvântului Românesc cu faldurile adânci ale gliei străbune… fruntaş al condeiului… explorator al frumuseţilor graiului…”
Cu toate că a fost înmormântat în curtea Schitului cu Brazi de la marginea oraşului, după cutremurul din 1940, rămăşiţele pământeşti au fost strămutate în cimitirul  din Panciu, situat aproape de vârful unei coline.
Referințe
„Puţine personalităţi ale scrisului românesc au fost mai contestate în actele şi faptele biografice cum a fost autorul Marei, şi puţini creatori s-au împătăşit mai mult de popularitatea operei, paradoxal văduvită de exegeza critică serioasă.”  [Crestomaţie de critică şi istorie literară, Editura Dacia, Cluj, 1983, pag.376]
„Noutatea cea  mai mare a nuvelisticii lui Slavici consistă însă în conţinut, în fenomenele de viaţă  pe care le explorează şi în  vigoarea  cu care le expune.”  [op.cit. pag.377].
„Slavici n-are nimic din spiritul de înfrumuseţare a vieţii rurale atribuit mai târziu semă­- nătoriştilor. Ioan Slavici introduce oralitatea populară în scri­erile sale înaintea lui Creangă.”  [op.cit.pag.378]
„E perfect plauzibil a vedea în părintele Trandafir  un posedat, simpatic şi uşor comic, totodată, al epicureicei himere, trasă în variantă domestic -ardelenească”  [op.cit.pag.380]
„Moara cu noroc , publicată pentru prima dată în anul 1880, poate fi cosiderată drept un mic roman”  [Ion Rotaru, Comentarii, Ed.Prometeu, 1998]
„La urmă de tot, deosebirea esenţială dintre Creangă şi Slavici, este că, cel dintâi povesteşte de dragul de a povesti, pe când cel de-al doilea urmăreşte foarte clar o teză morală acoperită de meşteşugul artei cuvântului.”  [op.cit.pag.173].
„După cum s-a văzut anterior, Slavici avea o temeinică cultură, ca atare, prezenţa unor termeni care îşi păstrează valori neologice, este una explicabilă… ex-contrazice, demon, flanşetă, guardian, obidioasă, scrutătoare, umilit, virtute, ş.a”  [Laura Orban, Valori stilistice ale neologismului, Gutenberg, martie, 2013, pag.6].
Discursuri gnomice
Gnomia, în varianta ei de proverbia rustica, a inspirat scriitorii de literatură cultă care s-au inspirat din literatura din popor sau din binefacerile acesteia asupra zăcământului de vocabular care, astfel, devine nu numai împestriţat dar şi colorat semantic. La fel ca şi la scriitorii de factură populară, Slavici devine voces sapientum, zisele, spusele, zicătorile, vorbele vechi, proverbele, devin purtătoare de înţelepciune, de înţelepciune umană, dar şi material lingvistic, aforistic, exprimări figurate, transfer lingvistic care dobândeşte putere de generalizare.
Slavici n-a ocolit gnomiile, ţesălând  pe cine îi ieşea în cale. Iată câteva exemple care circulă şi azi.
„Florea începu a bate şaua, ca să priceapă iapa.”
„Dar acum e vai şi-amar de capul nostru.”
„Acoperemântul capului este cinstea omului.”
„Când e flămând omul se bucură şi de mămăligă.”
„La mult necaz, multă bucurie.”
„Românul are foarte multă dreptate când ne spune că obrazul subţire cu cheltuială se ţine.”
„Peşte, peşte, ca peştele pe brazdă.”
„Se zice că nu e sat fără popă.”
„A ajuns ca şi ciuma.”
„Câinele simte mai bine decât omul.”
„Corb la corb nu scoate ochii.”
„Şi mânia îl orbeşte pe om.”
„Căci banul drege toate lucrurile.”
„N-aduce însă anul ce aduce câteodată ceasul.”  [Adela Drăucean, De  la proverb la aforism în opera lui Slavici, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2013]
Glosar
Am considerat, drept simple concluzii, câteva similitudini de glosar, pe care le-am extras din opera slaviciană, şi care, nu sunt un simplu joc al întâmplării. Cu atât mai mult, cu cât Slavici cunoştea foarte bine Câmpia arădeană şi Pusta curticeană, pe vremea secerişului şi cuvintele din satul meu , înfloreau din vocile sătenilor aşternute în cele câteva cărţi scrise. Aceleaşi cuvinte, însă scris-vorbite le-am regăsit şi în opera lui Slavici, fapt  ce ne onorează! Enumerăm câteva: boitar, boscârţe, buiguieli, buiguit, chiotori, cioareci, codorişte, curechi, dâcă, încopcii, mănunchieşi, muruială, păpucaşi, pipirig, smânci, tureac, ţapi, ţuţura, zăpsi, zoală.
Metafore: roata de la Carul Mare – constelații
Am folosit metafora prezentului acum în iarna aceasta, la trista împlinire a 170 de ani de la nașterea prozatorului cu legitimitate arădeană  a prozatorului Ioan Slavici. Folosind o altă metaforă, Slavici şi-a înscris numele în conste­- laţia obiectiv – naturală a spiritualităţii româneşti din perioada marilor clasici.
Suntem convinşi că în viziunea românească, relaţia om – astru depăşeşte sfera astrologiei şi se ascunde în mantia metaforelor, care prind şi dau viaţă unor valori literare nepieritoare.
În concluzie, Ioan Slavici face parte din Costelaţia de aur a literelor româneşti. [Ion Dodu Bălan, Ioan Slavici, Editura Albatros, 1985, pag.11].
Florica Ranta Cândea