Președintele României, Klaus Iohannis a transmis un mesaj românilor în care mul­ţumeşte pentru participarea la referendumul pe justiţie. Potrivit preşedintelui, ro­- mânii au transmis clar şi ferm că vor o politică corectă, pentru o justiţie dreaptă, independentă. Totodată, Iohannis a spus că, Guvernarea PSD trebuie să dispară în urma acestui rezultat, potrivit Digi24.
„Dragi români, sunteţi fantastici, vă felicit! Aţi participat azi în număr mare al alegerile europarlaemntare şi la referendum. Participarea este senzaţio­nală. Avem în jur de 50% la europarla- mentare si in jur de 40% la referendum.
Dragi români, vă mulţumesc! Aţi dat un vot clar clar, ferm, care nu poate fi ignorat de niciun politician în România. Referendumul a trecut cu brio! Aşadar, dragi români, aţi votat clar şi ferm pentru o politică corectă, pentru o justiţie dreaptă, independentă, pentru o bună guvernare, pentru români şi pentru România.
Vă multumesc pentru această participare la referendumul pe care l-am convocat. Am avut sprijin din partea unor partide politice în felul în care am reuşit să îi mobilizăm pe alegători.
Din păcate, nu peste tot lucrurile au mers bine. Am văzut cu toţii cozile interminabile la multe multe secţii de votare mai ales în diapora. Le mul­ţu­mesc românilor care au avut răbdare unii foarte foarte multă răbdare să ajungă să îşi exprime votul pentru România europeană. Cu toţii am votat pentru o Românie europeană, însă nu pot să nu observ că PSD, a doua oară deja, a obţinut un rezultat pe măsura realizărilor din doi ani şu jumătate de guvernare”.
Referendumul pentru justiție, organizat la inițiativa președintelui Klaus Iohannis, a depășit cvorumul de 30%, necesar pentru ca această consultare populară, venită în urma numeroaselor proteste din ultimii doi ani, să fie validată.

Recomandările redacției