Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, că săptămâna viitoare vor fi făcuţi „noi paşi” în realizarea proiectelor anunţate de ambasadorul Statelor Unite, respectiv construirea unei autostrăzi şi căi ferate care să lege Constanţa cu Gdansk. „Sunt două mega proiecte de infrastructură discutate şi la întrunirea din 2018 care a avut lor exact în această sală. Între timp, s-au făcut paşi importanţi. S-au asociat camere de co­merţ, s-a decis un fond de investiţii şi eu cred că săptămâna viitoare vom face noi paşi, când vom avea o videoconferinţă, în realizarea acestor proiecte”, a declarat Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă.
Şeful statului a evitat să ofere un orizont de timp în care ar putea fi realizate proiectele. „Fiind proiecte foarte mari nu vă pot spune orizontul de timp în care pot fi realizate, dar ele sunt importante pentru că vor face legătura pentru axa Nord-Sud”, a mai afirmat şeful statului.
Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman a anunţat, vineri, la evenimentul de semnare a Acordului inter-guvernamental cu Departamentul pentru Energie: „Vom începe derularea unui nou proiect pentru România, împreună cu Polonia, pentru construirea unei autostrăzi şi căi ferate, care să lege Constanţa, de la Marea Neagră, cu Gdansk, de la Marea Baltică. Acest proiect de infrastructură va reprezenta un beneficiu uriaş pentru economiile României şi Poloniei, dar şi pentru economiile din regiune, ani buni de acum încolo”. Mi­nistrul Transporturilor, Lucian Bode, a apreciat că eforturile şi seriozitatea încep să dea roade. „Vor fi un real beneficiu pentru economiile statelor parte­nere”, a afirmat Bode.(news.ro)

Recomandările redacției