Respectarea drepturilor omului şi a libertății de expresie sunt o normă fundamentală de neclintit a societăţii, se arată în declarația comună a președinților din România, Polonia și Lituania, care cer un pachet de asistență din partea UE pentru Belarus. Preşedinţii României, Klaus Iohannis, Lituaniei, Gitanas Nauseda, şi Poloniei, Andrzej Duda, îşi afirmă voinţa, într-o declaraţie comună, pentru susţinerea poporului Belarusului în construirea unui parcurs democratic. Ei fac apel la comunitatea internaţională să se alăture UE şi statelor sale membre în demersul de a pregăti o agendă pozitivă pentru Belarus, împreună cu un pachet de sprijin pentru tranziţia politică, economică şi socială a ţării.
„Propunere pentru un Belarus
democratic”
„Noi, preşedinţii Lituaniei, Poloniei şi României, ca state membre ale Uniunii Europene: susţinând ferm libertatea şi promovarea principiilor democratice, evidenţiind că alegerile libere, corecte şi transparente sunt un drept democratic fundamental al oricărei naţiuni, recunoscând drept legitime rezultatele alegerilor doar dacă acestea sunt organizate în conformitate cu Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi sunt monitorizate internaţional, admiţând explicit că nimeni altcineva decât poporul Belarusului are dreptul de a decide destinul pentru ţara sa, reasigurând asupra respectului nostru pentru o astfel de decizie realizată pe baze legitime, înţelegând că un Belarus prosper, construit pe încredere socială şi o viziune comună, este esenţial pentru o Europă mai stabilă şi mai sigură, ne declarăm voinţa să susţinem poporul Belarusului în construirea unui parcurs democratic, printr-o conducere de stat aleasă democratic, o societate civilă liberă, prin economie de piaţă şi prin statul de drept”, se arată în declaraţia celor trei preşedinţi – „Propunere pentru un Belarus democratic”.
„UE să propună un pachet
de asistenţă”
Cei trei şefi de stat arată că oferă expertiza şi know-how-ul pentru parcursul de reforme politice şi economice, pentru construirea de instituţii independente şi pentru asigurarea unui mediu unde respectul pentru drepturile omului şi libertatea de expresie sunt o normă funda­- mentală de neclintit a societăţii. Aceştia opinează că, în demersul de sprijinire a poporului Belarusului, este util ca Uniunea Europeană – ca putere economică globală majoră – să propună un pachet de asistenţă pentru transformarea economică a Belarusului democratic.

Recomandările redacției