Președintele României, Klaus Iohannis – din lipsă de activitate cred că precizarea este importantă – a declarat, marți, în cadrul unei dezbateri, că la referendumul pentru interzicerea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, românii le-au dat „o lecţie imensă” celor care au promovat „un mesaj intolerant”.

Stat de drept fără drepturile omului nu poate să existe şi aceste lucruri sunt statuate în Constituţie. Cu siguranţă că nu e suficient ca un lucru să fie scris, trebuie şi respectat şi pus în practică. În această zonă, cred că societatea mai are un drum lung de parcurs, este vorba de acceptare, este vorba de educație și de toleranță. Vă amintiți când a apărut ideea cu referendumul, am devenit inamicul public nr.1, spunând că trebuie să fim toleranţi. Cei care au promovat referendumul nu au fost toleranți. Dar românii au dat o lecţie imensă acestor infatuaţi care au promovat ura şi, aşa cum se spune popular, i-au tratat cu flit. Românii au fost mult deasupra acelei părţi a clasei politice care au promovat agresiv şi cu un mesaj intolerant acel referendum”, a declarat Iohannis.

Ieșirea în decor a președintelui Iohannis, care de obicei este criticat pentru că tace, iată că a sosit și momentul invers, este condamnabilă din cel puțin două unghiuri de vedere.

În primul rând, Klaus Iohannis atacă un număr important de români prin declarațiile jignitoare la adresa celor care au inițiat și susținut Referendumul din 2018. Asta înseamnă că „le-a dat cu flit“ la peste trei milioane de români prezenți la vot, care reprezintă, pe bune, cel puțin 25% din țara asta. Pe acești români, președintele țării îi consideră „infatuați“ și „plini de ură“.

În al doilea rând, declarația președintelui ar trebui să îl vizeze în primul rând pe el, din moment ce a mers la vot. Prezența sa la urne a fost un gest de validare a unui demers „lipsit de educație și toleranță“, însușiri pe care, din păcate, Iohannis și le asumă tot mai des.

Președintele absent al acestei țări, probabil mult prea dezobișnuit să folosească limbajul cuvintelor, nu și-a dat seama că prin chiar votul său a garantat pentru un referendum „promovat agresiv și cu un mesaj intolerant“.

Acest articol reprezintă un pamflet.

Recomandările redacției