valcuta5Unul dintre cei doi fundași centrali din lotul „Bătrânei Doamne” a recunoscut după partida cu Olimpia Satu Mare că s-a simțit puțin obosit pe final de meci. Ionel Țabără a fost integralist în toate cele 5 meciuri oficiale disputate în acest sezon, fiind considerat indispensabil de Eugen Trică, atâta timp cât acesta, cel puțin până acum, nu a avut variante pe banca de rezervă. „ Mă simt responsabil pentru fiecare minut jucat și gol primit. Poate la ultima fază ar fi trebuit să acționez altfel. Trebuia să încerc să-l faultez pe jucătorul care a pătruns cu mingea la picior, poate luam și cartonaș roșu, dar salvam rezultatul. Oricum, după mine au mai fost doi jucători, până la urmă a fost o greșeală colectivă. Ca fundaș central, chiar dacă nu greșești, e dureros să vezi că echipa ta suferă”, a explicat de la bun început puternicul fotbalist.
Referitor la prestația de sâmbătă seara, Țabără a adăugat: „Rezultat e nedrept, dar nu știu ce să mai zic. Nu cred că mai e neapărat vorba despre ghinion, ci despre lipsă de concentrare. Și nu vorbesc doar despre al doilea gol, ci și despre primul încasat după numai două minute de la des­chiderea scorului. Acolo cred că ne-am blocat puțin psihic. Trebuie să recunoaștem că am prins o zi mai slabă ca echipă, fără să știu neapărat motivul”. Însă, tot fotbalistul împrumutat de la FC Botoșani a încercat să găsească o explicație: „Eu zic că e vorba și despre lipsă de pregătire. Am simțit pe final de meci oboseala, atât eu, cât și colegii mei. Ar putea fi și o lipsă de vitaminizare, nu știu exact. În primele meciuri am jucat, poate, cu mai multă ambiție, dăruire și am arătat mai bine ca echipă. Și astăzi (n.a. sâmbătă) ne-am dorit același lucru, dar cred că oboseala și-a spus cuvântul”.
Întrebat ce este de făcut pentru ca situația să se schimbe în curtea „Bătrânei Doamne”, Țabără a spus: „ Trebuie să ne adunăm, să rămânem uniți în conti­nuare și să mergem la Mioveni cu gândul de a câștiga. Ultimul loc în clasament nu ne face cinste, mai ales că în joc este numele UTA-ei”. În final, utistul a mai recunoscut că, poate, s-ar fi așteptat să găsească condiții mai bune la Arad: „Ținând cont că vin sub formă de împrumut de la Botoșani, vă dați seama că nu mă așteptam să existe unele neajunsuri la un club ca UTA. Dar, sperăm să îndreptăm noi, vestiarul, lucrurile, cu toate minusurile și lipsurile”, a încheiat Țabără.

Recomandările redacției