popaDupă o strădanie de mai bine de doi ani de zile, conducerea clubului Național Sebișul reușeste să dea o lovitură! Tratată inițial ca o glumă a primarului Gheorghe Feieș, cooptarea lui Ionuţ Popa în gruparea de pe malul Crişului Alb s-a produs, iar „Mister” a devenit noul director tehnic al Naționalului.
Antrenorul arădean cu cea mai lungă experiență în Liga I în ultimul deceniu va lucra împreună cu Mihai Petcuț, cu obiectivul reconfirmat de promovare în liga secundă, vechea dorință a sebișenilor. În staff-ul tehnic a fost cooptat și Alexandru Țamboi, care își reia rolul de antrenor al portarilor.
Mișcarea survine cu puțin timp înaintea unui meci de foc, derby-ul cu Șoimii Pîncota. Între cele două cluburi există o relație bună, Sebișul găzduindu-i fără probleme pe oamenii lui Pavel Piroș de-a lungul celor două etape de suspendare a terenului din Pîncota. Dar vineri, când e programată întâlnirea celor două team-uri, e așteptat un meci de foc, pentru că Gheorghe Feieș n-a uitat acel 0-5 de anul trecut, încasat în fieful lui Piroș.

Recomandările redacției