Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, afirmă că România se află în grafic când vine vorba de co-organizarea EURO 2020 la fotbal. Competiție va avea loc anul viitor, iar România face parte din țările gazdă unde se va desfășura turneul.
„Chiar şi în aceste condiţii de astăzi, EURO 2020 poate fi un succes în România, pentru că mare parte din acest eveniment este deja organizat. Noi suntem în grafic cu toate pregătirile“, a scris Stroe pe pagina sa de Facebook.
El susţine că în momentul de faţă nu există niciun scenariu UEFA conform căruia Campionatul European de fotbal să se desfăşoare într-o singură ţară. „Nu există un asemenea scenariu în care EURO 2020 să se desfăşoare într-o singură ţară. Sunt simple speculaţii, care nu sunt bazate pe niciun fel de informare oficială. Gândiţi-vă că în acest moment ar fi foarte greu să modifici conceptul EURO 2020 peste noapte. Pentru noi ar fi complet surprinzător un asemenea scenariu, dacă nu chiar dezamăgitor, pentru că noi, ca şi celelalte ţări cred, am muncit foarte mult, cel puţin în ultima perioadă, pentru a fi gazde bune şi pentru a beneficia de pe urma investiţiilor făcute. Să nu uităm că există şi o componentă sportivă, şi una economică, şi una de prestigiu pentru fiecare ţară angajată şi implicit pentru România“, a mai scris Ionuţ Stroe.
 

Recomandările redacției