IPJ Arad desfășoară în această săptămână acțiunea de verificare „Truck&Bus”

0
281

În această săptămână, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad desfășoară acțiunea TRUCK&BUS pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de persoane și mărfuri, în cadrul Calendarului Operaţiunilor TISPOL.

Activităţile de control se desfăşoară simultan în toate statele membre ale U.E., conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL), pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.

În perioada 12 -18 octombrie a.c., Serviciul Rutier Arad, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, desfăşoară o acţiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă.

Activitatea se desfăşoară în conformitate cu Planul de Operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL), la care România este parte şi are ca scop prevenirea încălcării normelor rutiere privind transporturile rutiere de mărfuri şi persoane, pentru prevenirea accidentelor rutiere grave.

În cadrul acțiunii vor fi verificate autovehiculele destinate transportului public de persoane cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi cele destinate transportului de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Activitatea vizează depistarea transporturilor ilicite de mărfuri şi persoane, prevenirea conducerii vehiculelor sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, purtarea centurii de siguranţă, respectarea perioadelor de conducere şi de odihnă, a dimensiunilor de masă şi gabarit, deţinerea certificatului de competenţă profesională, a documentelor de transport și a inspecţiei tehnice periodice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.