Ipocrizia secuiască

Este uluitor să constaţi cum o comunitate etnică minoritară, care pretinde în permanenţă drepturi, unele depăşind cu mult graniţele realismului şi ale bunului simţ, nu prezintă nici o fărâmă de toleranţă faţă de semenii săi de altă culoare. Vorbim aici nu neapărat de o toleranţă, ci de o acceptare normală care ar trebui acordată unui om într-o societate, mai ales având în vedere secolul în care ne aflăm. Cazul celor doi africani de culoare care au fost angajaţi într-o brutărie din secuime, iar localnicii s-au revoltat împotriva faptului că cei doi „pun mâna pe pâine“ nu este doar o demonstraţie de rasism, ci de lipsă de umanitate. Avem în faţă un act de barbarism, de ofensare a naturii umane, de cruzime.

Am avut şansa de-a lungul vieţii să am foarte mulţi prieteni şi colegi provenind din secuime. Desigur, nu poţi avea o imagine generală asupra unui grup etnic, fiecare persoană este unică în felul său, dar totuşi o anumită trăsătură comună a celor care vin din secuime mi-a trezit fiori pe şira spinării. Întrucâtva am încercat să înţeleg ura de moarte pe care o au faţă de tot, dar absolut tot, ce este românesc. Nu am înţeles însă intoleranţa şi repulsia pe care o au faţă de oamenii de culoare şi chiar faţă de evrei. Îmi aduc aminte de un episod: în urmă cu doi ani, mă aflam într-un autocar plin de secui şi traversam Polonia. La un moment dat, ne aflam pe drumul către Cracovia, la foarte puţini kilometri de Auschwitz. Împreună cu un alt coleg român, am venit cu propunerea de a face un mic ocol pentru a vizita muzeul. Am fost retezaţi din scurt de către colegii secui care ne-au spus că „nici nu se pune problema de aşa ceva“. În sinea mea, am crezut că refuzul categoric se datorează impactului psihologic pe care l-ar putea avea un astfel de moment. Că erau prea sensibili la drama pe care au suferit-o cei peste 1,1 milioane de evrei care au murit acolo. Insistând să ne oprim totuşi la Auschwitz, mi s-a spus verde în faţă: „Ce dracu vrei să vezi acolo? Un loc unde au murit mulţi evrei? Bine le-a făcut!“. Problema era că toţi cei din secuime au aprobat motivul pentru care „nu aveam ce vedea la Auschwitz“.

Legat de cei doi muncitori din Sri Lanka, angajaţi la brutăria din Ditrău, aceştia vor fi mutaţi într-o altă etapă a procesului de producţie a pâinii. Directoarea fabricii de pâine, Kollo Katalin, a declarat presei că a primit mai multe semnale de la localnici legate de faptul că nu ar avea o problemă cu muncitorii sri-lankezi, dar nu vor ca ei să atingă pâinea.