Angajații Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului au fost solicitați pentru prinderea unei bufnițe care s-a adăpostit într-un magazin din cartierul Aurel Vlaicu.  Sesizarea a fost făcută încă de ieri pe rețelele de socializare de către o arădeancă ce a surprins pasărea în magazinul respectiv. Angajații Parcului spun că această salvare a fost mai puțin obișnuită, deoarece rar au astfel de solicitări.

,,Dotați cu plase speciale, am intervenit în incinta unui magazin de mobilă, de pe Calea Aurel Vlaicu, din Arad, pentru prinderea și eliberarea unei bufnițe care intrase acolo accidental. În final, pasărea a ajuns acolo unde îi este locul, adică în natură”, spun angajații Parcului Natural Lunca Mureșului.

La această oră pasărea se află în libertate datorită intervenției promte a unor oameni cu suflet.

Recomandările redacției