Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II–Csanadpalota au depistat trei cetățeni iranieni, care au încercat să ajungă ilegal în state din Spațiul Schengen, cu ajutorul unui cetățean din E.A.U.. Cei trei cetățeni iranieni au prezentat la controlul de frontieră cărți de identitate luxemburgheze false. Sâmbătă, în jurul orei 13.50, la P.T.F Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat la ieşirea din ţară un bărbat A.M., cetăţean din Emiratele Arabe Unite, în vârstă de 53 de ani, conducând un autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în Ungaria. Împreună cu acesta mai călătoreau ca pasageri trei persoane care, la controlul de frontieră, au prezentat cărți de identitate emise de autorităţile luxemburgheze. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate de către pasageri nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false, motiv pentru care bărbaţii a fost duşi la sediul instituției pentru cercetări. În urma efectuării unui control amănunţit al autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit ascunse, în bagajele pasagerilor, trei paşapoarte emise de autorităţile iraniene. În cadrul cercetărilor preliminare, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni iranieni cu vârste cuprinse între 16 şi 31 de ani. La cercetări, pasagerii au declarat că doreau să ajungă în Germania, respectiv Suedia și că au obţinut documentele false de la o persoană necunoscută, plătind sume între 1000 și 1300 de dolari. Șoferul a declarat că trebuia să îi transporte pe pasageri până în Austria și nu știa că cei trei aveau documente false. „Poliţiştii de frontieră au întocmit şoferului  acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranți, iar în cazul cetăţenilor iranieni, acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat si fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun”, a declarat Filip-Ionuț Matei, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.  Autoturismul utilizat în activitatea infracțională a fost indisponibilizat la sediul STPF Arad până la finalizarea cercetărilor.

Recomandările redacției