Iranul are cel mai bogat arsenal balistic din Orientul Mijlociu

0
258

În pofida deceniilor de sancţiuni internaţionale, Iranul a reuşit să dezvolte rachete din ce în ce mai precise şi mai eficiente în ultimii ani, iar arsenalul său balistic este cel mai important la ora actuală în Orientul Mijlociu, situându-se în faţa celui al Israelului, apreciază Pentagonul, citat de France Presse, potrivit Agerpres. „Iranul dispune de un vast program de dezvoltare a rachetelor, iar dimensiunea şi sofisticarea arsenalului său balistic continuă să progreseze, în pofida deceniilor de eforturi din partea Occidentului”, indică agenţia
de informaţii militare a Pentagonului (De­-fense Intelligence Agency/DIA/) într-un raport intitulat Puterea militară a Iranului, dat publicităţii marţi seara. „În absenţa unei forţe aeriene moderne, Iranul a făcut din rachetele balistice o forţă de atac cu rază mare de acţiune pentru a-şi
descuraja inamicii de la un posibil atac”, a precizat Christian Saunders, expert DIA în Iran, prezentând acest raport presei. Teheranul „are cel mai mare număr de rachete în Orientul Mijlociu, cu o gamă largă de rachete cu rază foarte scurtă de acţiune, de rachete cu rază scurtă şi rachete cu rază de acţiune intermediară care pot lovi ţinte în întreaga regiune, până la 2.000 km distanţă”, a declarat expertul DIA. În cursul aceleiaşi prezentări, un înalt responsabil al serviciului de informaţii militare a precizat, sub rezerva anonimatului, că această comparaţie include şi Israelul. Iranul a dezvoltat în ultimii ani peste 40 de tipuri de rachete, dintre care cele mai puternice – Ghadr F şi Sejil 2 – sunt capabile să lovească Israelul, inami­cul său declarat, şi de asemenea toate bazele americane din regiune. Sancţiunile internaţionale care au lovit ţara au afectat totuşi capacităţile de apărare iraniene, concluzionează raportul, potrivit căruia, cu 20,7 miliarde de dolari, bugetul de apărare al Iranului nu reprezintă decât 3,8% din PIB în 2019, faţă de 6,1% în 2018, când atingea 27,3 miliarde. Un înalt responsa- bil al DIA a precizat că iranienii încearcă
într-adevăr să achiziţioneze avioane de luptă – forţa lor aeriană fiind învechită – precum şi tancuri de luptă. Potrivit acestuia, Iranul se va orienta cel mai probabil spre Rusia şi China pentru a achiziţiona aceste tipuri de echipamente militare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.