Iranul declară că va crește producția de uraniu îmbogățit până la 5%

0
330

uraniuIranul intenționează să-și crească producția de uraniu îmbogățit până la 5%, după acordul interimar încheiat cu cele șase mari puteri asupra programului său nuclear, a declarat Ali Akbar Salehi, șeful Organizației iraniene pentru energie atomică, relatează agenția de presă locală Fars, preluată marți de Ria Novosti.

‘Producția de uraniu, îmbogățit până la 5%, nu va fi redusă, dimpotrivă, aceasta va crește. Noi nu trebuie să îmbogățim uraniul cu 20% în termen de șase luni’, a indicat Salehi, la nici două zile după acordul considerat ‘istoric’, menit să bareze calea Iranului spre dotarea cu bomba atomică.

În conformitate cu acordul încheiat duminică la Geneva, Teheranul se angajează să lase sub formă de oxid jumătate din uraniul îmbogățit cu 20% de care dispune, în calitate de combustibil pentru reactorul de cercetare de la Teheran. Iar restul ar urma să fie diluat până la 5%. În plus, prin respectiva înțelegere cu țările membre ale Grupului 5+1 (China, SUA, Franța, Marea Britanie, Rusia, plus Germania), Iranul se angajează să renunțe la îmbogățirea uraniului cu mai mult de 5%.

În declarația sa, Salehi a subliniat că Iranul nu a pierdut nimic prin semnarea acordului de la Geneva, în schimb sistemul de sancțiuni împotriva sa a fost ‘zdruncinat’. El a evidențiat că Iranul a fost de acord doar să suspende îmbogățirea uraniului cu până la 20%.

‘Este asemănător cu un robinet pe care l-am închis. Dacă ei (occidentalii) nu-și vor îndeplini obligațiile, noi vom redeschide robinetul’, a avertizat oficialul iranian, citat de Ria Novosti.

După cum declarase anterior ministrul de externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, textul de la Geneva conține o ‘referire clară, potrivit căreia îmbogățirea /uraniului/ va continua’.

Un prim acord, de etapă, între Iran și marile puteri a fost semnat duminică la Geneva în urma unor negocieri intense. Documentul este considerat o ‘primă etapă importantă’ în calea împiedicării Teheranului de a obține acces la arma nucleară.AGERPRES/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.