Au decis să-și încerce norocul și s-au urcat trei pe o trotinetă. Este vorba despre trei bărbați, care sâmbătă seara, au fost surprinși plimbându-se prin centrul Aradului, pe renumita trotinetă, care a dat multe bătăi de cap arădenilor, încă din clipa în care a ajuns în municipiu.

Pe lângă faptul că cei trei ar fi putut să se vătămeze, dat fiind faptul că trotineta nu este preconizată pentru un număr de trei, aceștia au dat dovată de iresponsabilitate totală, îngreunând circulația din oraș și punând în pericol viețile altor arădeni.

Amintim că, am abordat subiectul trotinetelor din Arad și neglijența unora, în repetate rânduri și totuși, iată că unele imagine ne șochează, în  continuare.

Pe lângă faptul că, cei care circulă cu trotinetele, nu respectă nici o regulă de circulație, nu se deplasează cu o viteză moderată pe lângă oamenii de pe stradă, aceștia le lasă baltă în locurile cele mai nepotrivite.

Mulți arădeni și-au exprimat nemulțumirea, în special, privind tinerii care circulă cu trotinetele, pentru că aceștia nu respectă nici o regulă de circulație și nu se deplasează cu o viteză moderată pe lângă oamenii de pe stradă.

„Merg haotic și nu țin cont de regulile de circulație. Un tânăr a venit astăzi cu viteză, de pe mal, fix în fața mea. Nu l-am observat deodată. Mai nu am căzut jos. Nu se poate așa ceva!”, ne-a spus o femeie, în luna iunie.

Amintim că, o plimbare cu trotineta nu este deloc ieftină. Deblocarea trotinetei este gratuită, însă fiecare minut al cursei este taxat cu 0,7 de lei, o oră ajunge la 42 de lei. 

Municipalitatea și operatorul economic care a pus la dispoziție trotinetele încurajează călătorii să se angajeze în practici de călătorie sigure și recomandă folosirea căștilor de protecție pe durata deplasării cu trotineta.  

 

  • DaniL spune:

    Azi noapte pe la ora 02 in cartierul Vlaicu zona tic tac a început o trotineta sa cânte !! Mai bine de jumătate de ora ne-a ținut așa !! Am sunat la politie iar un domn agent mi-a spus pe un ton foarte agresiv: noi nu ne ocupam de trotinete, sunati la primarie si mi-a închis !! Acuma eu întreb: asta nu se încadrează la tulburarea ordinii si liniștii publice??

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției