Într-un număr trecut al ziarului nostru, vă informam că, un deţinut al Penitenciarului Arad, condamnat pentru viol, a fost despăgubit de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru condiţiile improprii de detenţie, fiind reprezentat de avocatul Baroului Arad, Isabela Rabotka. Vicepreşedinta Curţii de Arbitraj a PNL a făcut o analiză a raportului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ne-a vorbit despre posibilele soluţii pentru eficientizarea activităţii instanţelor prin aducerea de modificări la Codul de procedură civilă dar şi prin suplimentarea magistraţilor unde este cazul, pentru a preveni o supraaglomerare a cauzelor pe judecător, sau promovarea judecătorilor Curţilor de Apel la ÎCCJ.  „Cred că avocatura este o meserie minunată în care responsabilitatea este fundamentul relației avocat-client-societate deservind unul dintre cele mai importante principii alfarea adevărului. De multe ori drumul spre adevărul juridic este anevoios datorită ambiguității normelor sau a procedurilor. E drept că sistemul judiciar mai trebuie îmbunătățit atât la nivelul instanțelor cât și a parchetelor, prin modificarea competențelor acordate cât și cel al logisticii efective. De exemplu : având în vedere Raportul privind starea justiției în anul 2015 elaborat de Colegiul Superior al Magistraturii, volumul de activitate la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în materia contenciosului-administrativ se raportează la un volum de investire în cuantum de 34% din totalul cauzelor aflate pe rol. Or, sub aspectul repartizării volumului pe secții la nivelul anului 2015, cel mai mare volum a fost înregistrat la Secția de contencios-administrativ și fiscal și anume 13 289 de cauze față de 2015 cu 12 004 cauze. Din punct de vedere al cauzelor nou intrate, comparativ cu anul 2014 Secția de contencios administrativ a înregistrat 5036 cauze față de 4736 (în 2014). Sub aspectul stocurilor Secția de contencios administrativ a înregistrat 8253 față de 7268 în 2014”, susţine Isabela Rabokta. De asemenea, avocata arădeană mai propune mutarea unor cauze ce ţin de ANI sau CNSAS la Curtea de Apel Bucureşti.  „În concluzie, Secția de contencios administrativ a înregistrat o creștere evidentă deși există și posibilitatea ca aceste stocuri în creștere să fie cauzate de neînchiderea informatică a unor dosare. În aceste condiții pentru a degreva Secția de Contencios- Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție se pot modifica competențele în sensul mutării cauzelor ce țin de ANI și CNSAS la Curtea de Apel București sau o altă soluție ar fi de suplimentare a numărului de magistrați acolo unde este cazul. Astfel, am ajunge poate chiar cu mai puține dosare la CEDO și evident cu termene mai scurte”, a încheiat Isabela Rabokta.

Recomandările redacției