flagranteTrei bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii arădeni după ce aceştia au fost prinşi, în flagrant, în timp ce încercau să fure diferite bunuri.

Astfel, G.A., de 31 de ani, din Arad, şi T.G., de 31 de ani, din judeţul Bihor, au fost prinşi în flagrant în timp ce furau dintr-un magazine, situat în incinta unui centru comercial diferite produse alimentare, prejudiciul cauzat, în valoare totală de aproximativ 330 de lei, fiind recuperate.

De asemenea, poliţiştii din Târnova l-au prins în flagrant şi pe L.P., de 20 de ani, care a fost prins în timp ce disloca bolţari tip BCA din pereţii unei hale aparţinând unor societăţi comerciale. „În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta deţinea în faţa locuinţei sale, aflată în construcţie, mai mulţi bolţari sustraşi de la hală. Toţi cei trei suspecţi sunt cercetaţi pentru furt calificat”, declară Ovidiu Liber, din cadrul IPJ Arad.

Recomandările redacției