„Historia Domus, o cronică a bisericii catolice din Aradul Nou, abordează şi problema colonizării germanilor din Imperiu în secolul al XVIII-lea. Iată câteva fragmente elocvente: „… când s-au aşezat primii colonişti germani în Aradul Nou nu poate fi stabilit cu exactitate. Cert este că deja în 1700 un anume Matthias Philipp, tâmplar de meserie, este chemat de rudele sau cunoştinţele sale în Aradul Nou unde şi-a ridicat o casă. De aceea este foarte probabil că, imediat după cucerirea cetăţii Aradului, la 5 decembrie 1685, în zonă să se fi aşezat colonişti germani poate chiar în casele românilor şi ale sârbilor. Aceştia din urmă au colaborat bine cu turcii astfel că, foarte probabil, o parte dintre ei au ales să plece împreună cu aceştia… Casele rămase goale au fost ocupate de soldaţii lăsaţi la vatră după încheierea păcii, ei chemându-şi cunoştinţele şi rudele. Este de menţionat faptul că primele case ale coloniştilor germani erau situate în podgoria Aradului Nou. (valea Viilor-nn.). În anii 1720-1722 Florimund Mercy cheamă noi colonişti din Franconia, Lorena şi Alsacia. Pentru ei sunt ridicate case lângă, dar separate de cele ale românilor şi sârbilor, iar în 1725 este ridicată şi o biserică…”
Totuşi, nimeni nu poate băga mâna-n foc pentru corectitudinea informaţiilor istoriei bisericii, cu atât mai mult cu cât documentul originar a dispărut.
Se pare că în Aradul Nou locuiau germani încă înainte de 1723. Într-un raport de evaluare a posibilelor locaţii pentru viitoare implantări de colonişti, trimis Biroului Central din Timişoara, Craussen cel care se ocupa de racolarea coloniştilor, considera în 1722, Aradul Nou drept o locaţie capabilă să primească colonişti: „Neu Arrath poate fi un loc potrivit de frumos („eine vortrefflicher schöner Orth”) pentru colonişti germani. El poate oferi subzistenţă pentru multe sute de oameni.”
Despre Lipova el spune că, deoarece sârbii şi românii trebuie să rămână pe loc, s-ar putea aşeza acolo, într-un prim transport 200 de familii şi pro­pune ca localnicii să fie mutaţi toţi într-o stradă, să li se reîmpartă loturile astfel ca acestea să fie separate de ale coloniştilor. Deşi propunerea a fost lăsată „in suspenso” o perioadă, începând cu 1723 vin mai multe valuri de colonişti în Aradul Nou. Pe la mijlocul lunii mai 1724, satul avea un primar german care este înştiinţat de Administraţie de sosirea unui nou transport de 40 familii venite din Sfântul Imperiu Roman (Frankonia, Lotharingia şi Alsacia) şi care trebuiau cazate provizoriu, iar la 24 septembrie 1724 i se permite să cheltuie 30 florini din banii de sare pentru adăposturile provizorii. La 4 octombrie Administraţia timişoreană acorda şase ani de graţie (scutire de obligaţii) pentru „noii colonişti din Aradul Nou”.
Sursa: Aradul Nou – Mureşel, Istoria unui cartier, povestea unei lumi, Doru Sava

Recomandările redacției