Asociaţia Pompierilor Voluntari din Aradul Nou a fost înfiinţată la 10 iunie 1877. Notarul Emmerich (Imre) von Biro a contribuit în mod esenţial la înfiinţarea acestei instituţii.
De la început au aderat 221 de bărbaţi la Asociaţie, Emmerich von Biro (Imre Biro) fiind evident, numit preşedinte, iar farmacistul Cesar Ternaigo comandant.
Alţi comandanţi ai formaţiei de pompieri au fost: tâmplarul Matthias Martini (1902-1925), comerciantul Ernest Schorck (1925-1937), contabilul şef al băncii Nikolaus Lambert (1937-1942), contabilul şef de bancă Julius Prinz (1942-1977), croitorul Franz Sauer ( 1977-1996?).
În anul 1902 formaţia număra 237 de membri, după 25 ani erau 537 şi în anul 1937 chiar 783. Din anul 1957 fac parte din asociaţie o fanfară şi o orchestră de divertisment.
Ceea ce caracterizează activitatea pompie­rilor din Aradul Nou este faptul că au fost premiaţi la multe concursuri în Banat, iar în nenumărate situaţii au intervenit cu succes în salvarea vieţilor, reuşind să învingă atât focul, cât şi apa (în timpul inundaţiilor din 1879, 1887, 1913 1932 etc). Mulţi membri au fost premiaţi pentru faptele lor.
Cu trei ani întârziere, adică într-o zi de sâmbătă, 17 mai 1980, pompierii voluntari din Aradul Nou au marcat „Sărbătoarea a 100 de ani de existenţă” cu o paradă a formaţiei împreună cu fanfara proprie. A doua zi, duminică, 18 mai, în curtea fostei primării pe fosta Hauptgasse (Timişorii) a avut loc sfinţirea steagului, inaugurarea noilor garaje şi a sălii festive. Şi Mureşelul a avut formaţia sa de pompieri voluntari.
Corpul pompierilor voluntari din Mureşel
Corpul pompierilor voluntari din Mureşel s-a înscris în registrul asociaţiilor recunoscute ca persoane juridice al Tribunalului Arad, la 30 octombrie 1930. Preşedintele lor era Lazăr Stoici, vicepreşedinte Aurel Arkosy (consilier comunal) comandant Ioan Buschi (din 1933 şi primar). Scopul asociaţiei era „stingerea focului şi ajutor sistematic în caz de incendiu ori alt pericol în Mureşel sau împrejurimi”.
În februarie 1933, consiliul comunal a pus la dispoziţia Companiei de pompieri voluntari o cameră, ocupată de arhiva notarului, care a fost mutată în podul Primăriei vechi. În plus pompierii urmau să primească din bugetul comunei suma de 2.000 lei, pentru a cumpăra diverse materiale şi dotări necesare activităţii lor.
Sursa: Doru Sava, Aradul Nou – Mureşel
Istoria unui cartier, povestea unei lumi

Recomandările redacției