Pe Valea Petrişului, când ajungem în satul cu acelaşi nume, chiar în capătul străzii de-a curmezişul se află Castelul Petriș. Se spune că a fost construit dinadins aşa pentru ca locatarii lui să vadă bine cine trece strada.
Prima dată luăm contact cu parcul, în care întâlnim aceeaşi stejari seculari, sub care, pe vremuri se ţinea scaunul de judecată, numai că aerul de părăsire persistă peste tot, chiar dacă acest castel inspiră o măreţie care ne spune că a aparţinut unei familii nobiliare puternice.
Castelul are dimensiuni asemănătoare cu ale celui de la Săvârşin, cu etaj şi terasă cu coloane dorice, construit în stil neoclasic la începutul se­colului al XIX-lea.
Dar, prima clădire, cu aspect de cetate, a fost construită în anul 1720, la înălţarea căreia au fost folosiţi iobagii români din împrejurimi. Din anul 1752 domeniul Petriş trece în stăpânirea contelui Iakab Saalbek.
Este extrem de interesantă istoria acestei familii ultracatolice, care îşi are originile tocmai în Moldova.
Unul dintre înaintaşii proprietarului de la Petriş a fost secretarul principelui Matei al Moldovei. Francisk şi Mihai, născuţi la Iaşi, la începutul se­colului al XVIII-lea, au fost membri ai ordinului iezuit. Mai departe, fiul lui Mihai a fost prepozit (funcţie bisericească) în Ardeal şi Oradea Mare, pe urmă episcop în acelaşi oraş. Carol, un alt Saalbek, a fost prepozit la Vaţ. La fel ca şi în cazul Săvârşinului răsculaţii lui Horea au dat foc castelului, în 6 noiembrie 1784. Castelul va fi refăcut de către contele Saalbek, iar în anul 1811 se supraetajează de către von Matei Saalbek.
În anii care urmează trece succesiv în proprietatea mai multor nobili, ultimul dintre ei fiind contele Karsten Linghstein care, după revo­luţia din noiembrie 1918, fuge la Paris. În 1919 Meszaroş Alexandru, sămădău la pădurile contelui, reuşeşte să o salveze şi pe contesă, cu ajutorul unor acte false şi vinde moşia de la Petriş Băncii Generale a Ţării Româneşti.
În anul 1936, în urma altor aranjamente, avocatul Ion C. Alessandrescu, cumpără moşia şi castelul cu o sumă inferioară celei oferite de comunitatea locală.
După anul 1948 şi Petrişul urmează acelaşi traiect ca toate celelalte reşedinţe nobi­liare, până la retrocedarea de după Revo­luţie.
Sursa: Cetăți, castele, castelani din comitatul Aradului, Puiu Emilian Valea

Recomandările redacției