Cripta Bisericii Catolice din Neudorf adăposteşte şi rămăşiţele pământeşti ale grofului (contelui) Robert Zelinsky, stăpânul castelului în care s-a adăpostit prinţesa, care s-a aflat la răsăritul localităţii, având împrejur un imens parc, de 71 hectare.
Robert a primit titlul nobiliar în 1899 când stăpânea numeroase moșii în Timiș, Arad, Bekeș Csongrad, Satu Mare. El a fost căsătorit cu Klara Karoly.
Istoria familiei Zelinsky conţine lucruri interesante și transcriem în continuare câteva povestite de inginerul horticol Pavel Caracioni, din Lipova, care timp de mulţi ani a fost administratorul parcului şi care a apucat „în viaţă” castelul: „Castelul a fost construit de baronul Emeric Lovasz, la începutul secolului al XIX-lea. Dar cum nu a avut un fiu, moșia și castelul au fost moștenite de fiica sa, care s-a căsătorit cu groful Zelinsky, unul dintre cei mai mari nobili din Imperiu, cu numeroase moşii în Ungaria. Originea familiei Zelinsky se găsea în Polonia, de unde a migrat, după alipirea Galiţiei la Imperiu, spre câmpia ungară. Se spune că Zelinsky nu avea înregistrate decât 99 de moşii, pentru că dacă ar fi depăşit numărul acesta ar fi fost obligat să întreţină pe cheltuială proprie o divizie, aşa a scăpat doar cu… un regiment!
Groful Zelinsky era un om de lume, amator de echitaţie, iar pentru a-şi susţine hobby-ul a întreţinut o mare herghelie cu cai de rasă şi a construit un hipodrom de cinci hectare, în parc. Un cal al contelui a alergat cu peste 50 km și a întrecut trenul pe distanţa Arad-Radna. Câştigând pariul, contele a fost nevoit să-și împuşte calul, după ce a ajuns la finiş (n. red. linia de sosire).
Poziția socială a grofului Zelinsky, așezarea și confortul oferit de castelul de la Neudorf l-au determinat pe Împăratul Franz Iosif să caute acolo loc de popas în timpul manevrelor militare din anul 1903. Castelul a fost deţinut de familia Zelinsky până la Al Doilea Război Mondial, când a fost folosit ca şcoală de infirmiere SS, iar din 1944 a devenit cartier general al armatei sovietice. Atunci s-au produs multe distrugeri, iar mobilierul şi obiectele de valoare au fost furate. În anul 1958 castelul, sau ce a mai rămas din el, a fost dărâmat cu ajutorul tancurilor. În prezent în parc se află o frumoasă casă de vânătoare, construită în 1970”.
Inginerul Caracioni a apucat să vadă castelul în toată splendoarea sa: „Era o clădire cu un etaj, iar la intrare erau aşezate vaze uriaşe de ceramică cu plante exotice. Trepte de marmură duceau la sala continentelor, în care fiecare perete era decorat cu un continent, în relief. Tacurile de biliard serveau la comentarea politicii internaţionale. Toate încă­perile erau mobilate cu mobilă sculptată, tablouri de valoare erau atârnate de pereţi, iar de tavan erau agăţate candelabre de cristal. Opulenţă şi bun gust peste tot.
Astăzi nu mai există nimic. Parcul cu peste 100 de specii de copaci avea alei acoperite cu pietriş galben, mărginite de tufe de liliac şi iaso­mie. În vârf de culme se găsea o piscină alimentată de șapte izvoare, alte două izvoare alimentau iazul de peşte. Pe apeducte apa ajungea până la hipodrom. În prezent există în parc o fântână arteziană, care scoate apa de la 127 metri adâncime şi alimentează satul Neudorf. Se spune că apa alcalină vindecă ulcerele gastrice, iar fasolea fierbe în 40 de minute.”
Din fericire parcul a supravieţuit dezastrului sovietic şi a fost transformat în rezervaţie dendrolo­gică. Acolo, la umbra copacilor multiseculari, îţi poţi închipui, beneficiind de linişte şi aerul curat, vremurile de odinioară, populate cu prinţi şi prinţese.
Sursa: Cetăți, castele, castelani
din comitatul Aradului

Recomandările redacției