Cetatea din Arad este monumentul istoric de importanţă naţională al oraşului; planul ei, în formă stelată, cu şase bastioane se înscrie printre cetăţile de tip Vauban din faza târzie, ce încheie totodată şi evoluţia sistemelor stelare din Transilvania. Zidurile au fost construite din cărămidă şi au fost umplute cu pământ, iar grosimea lor este circa 3 metri şi, la acea vreme, au fost înconjurate de un şanţ umplut cu apă din Mureş. Unghiurile sub care sunt construite zidurile sunt astfel calculate încât proiectilele de artilerie să poată fi deviate prin ricoşeu.
Maria Terezia a Austriei (1717- 1780) a dispus construirea Cetăţii Aradului, a cărei ridicare a început la 1762, după planurile generalului arhitect austriac Filip Ferdinand Harsch.
În interior au fost ridicate trei corpuri principale de clădiri, care cuprindeau comandamentul, garda cetăţii şi mănăstirea spital, care includea şi biserica în stil baroc. Cetatea nu a avut de înfruntat decât un singur asediu, în timpul Revoluţiei de la 1848-1849, timp de nouă luni. În schimb a fost folosită ca închisoare militară, fiind internaţi numeroşi revo­luţionari, inclusiv cei 13 generali executaţi de autorităţile militare austriece, în apropierea cetăţii, în 1849. În timpul detenţiei au murit de tifos şi rele tratamente 4.317 de internaţi.
Stil arhitectural
Edificarea cetăţii, operă a arhitectului Filipp Ferdinand Harsch, a început în vara anului 1763, după sistemul Vauban, fiind o construcţie în formă de stea dublă cu şase colţuri, cu ziduri puternice de apărare, cazemate şi alte construcţii militare. Cetatea se situează pe malul stâng al Mureşului, pe o peninsulă delimitată pe trei laturi de o „buclă” a râului.
Lucrările au durat 20 de ani, cu mici întreruperi cauzate mai ales de lipsa forţei de muncă, aşa încât cetatea a fost terminată în 1783. De reținut din punct de vedere istoric, stilul Vauban este întâlnit și în alte orașe importante ale României, precum: Alba-Iulia, Oradea, Timișoara. Însă, dintre toate Cetatea Aradului este cea care s-a conservat cel mai bine de-a lungul timpului.
Privind în detaliu, forma stelară a clădirii a apărut în urma inovațiilor în materia armelor de foc (tunurile), având rolul de a flanca atacatorul indife­rent dacă acesta reușește să dărâme un zid, două sau trei. Cetatea, privită în ansamblu, te convinge de faptul că din orice parte ai încerca să o ataci, vei avea în permanență alte două ziduri ale sale care să te înconjoare. Fortărețele lui Vauban, de-a lungul timpului, le-au dovedit cotropitorilor cât pot fi de inexpugnabile, una dintre aceste construcții inedite este Cetatea Aradului.
Istoric
Cetatea Aradului a fost construită în timpul domniei împărătesei Austriei, Maria Terezia. Locul ales pentru construcţie îndeplinea, în primul rând, condiţii de ordin strategic, fiind aşezat la între­tăierea a două foarte importante drumuri comerciale, unul care duce din Câmpia de Vest spre Transilvania şi altul, care vine din nord, dinspre Oradea şi Satu Mare şi face legătura cu Timişoara şi calea fluvială oferită de Dunăre.
Circumferinţa zidurilor cetăţii arădene este de 3180 metri şi acestea au fost prevăzute cu bastioane de tip cavaler, flancate de redute pentagonale. În total, bastioanele cuprindeau 296 guri de foc.
La ridicarea cetăţii au participat peste 1.500 de familii din împrejurimi, şi au trebuit dărâmate şi 169 de case. În total au fost cheltuiţi, de către guvernul austriac imperial peste trei milioane de florini, o sumă impresionantă pentru acea vreme. Potrivit istoriografiei locale, în timpul Primului Război Mondial, din cauza condițiilor precare de detenție, în Cetatea Aradului au murit 4317 prizonieri, majoritatea fiind sârbi. Este de amintit destinul celui care a tras glontele decisiv al Marelui Război, Gavrilo Princip. O parte din pedeapsa de 20 de ani de închisoare a fost exe­cutată în Cetatea Aradului, ca mai apoi să fie mutat la o altă închisoare din Cehia, la Terezin.
Istoria recentă ne amintește de un eveniment atipic în Europa ce are o legătură puternică cu existența acestei Cetăți. În marele necaz al anilor 1914-1918, Comandantul Suprem al armatei Austro-Ungare și-a constituit în această Cetate un lagăr de concentrare în care au fost aduși cu miile locuitorii teritoriilor invadate de forțele Puterilor Centrale.
Sursa: aradculture

Recomandările redacției