Istoria locală – Colegiul Național „Moise Nicoară”

0
212

Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad a fost înființat în 1873 ca liceu catolic. În prezent, este una dintre cele mai prestigioase unități de învățământ preuniversitar din Arad şi din toată ţara. Colegiul este loca­lizat în piața Margareta Bibici, nu departe de Teatrul Clasic „Ioan Slavici”.
Începuturile Colegiului Național „Moise Nicoară” sunt cele ale primei școli elementare din Arad. Colegiul a fost înființat în 1707 de călugărul bavarez Camil Nöffrich și a func­ționat în încăperile modeste ale unei școli improvizate.
În 1745, școala devine una latină, iar în 1762 devine gimnaziu, Obergymnasium, denumire impusă de reorganizarea sistemului de învățământ din Imperiul Austriac. În 1845 s-a aplicat o reformă școlară în urma căreia gimnaziul din Arad devine gimnaziu superior complet, iar în 1868 ia denumirea de gimnaziu superior regal. Școala latină și gimnaziul din Arad, patronate de călugării minoriți au funcționat pe rând în două locații, proprietăți ale ordinului (1745-1821 / 1821-1873).
Între anii 1869-1873 a fost construită clădirea actualului colegiu. Lucrările de construcție au fost conduse după planurile arhitectului Josef Diecher din Budapesta. Clădirea este zidită în stil renaissance și este compusă din două părți: clădirea principală, cu etaj și subsol, și corpul secund aflat în partea de apus, unde există și sala de gimnastică. Întrucât fundația Bibits nu a putut întreține școala, din 1895 statul și-a luat asupra sa această sarcină.
La 5 octombrie 1919, școala devine Liceul „Moise Nicoară”, primul liceu românesc de băieți din Arad.
Edificiul a fost preluat de statul român în 1934, iar în anul 1955, liceul a fost introdus pe lista oficială a monumentelor de arhitectură.
Reforma învățământului din 1948 a marcat începutul generalizării învățământului. Fostul liceu „Moise Nicoară” a fost denumit Școala Medie nr. 1 din Arad, iar în 1957 primește numele de „Ioan Slavici”. În anul 1991 se revine la vechiul nume „Moise Nicoară”, iar din anul 2000, se numește Colegiul Național „Moise Nicoară”, continuând prin rezultatele deosebite obținute de elevii săi aceeași tradiție de școală de elită, punct de referință în învățământul preuniversitar, recunoscut atât în plan local, național cât și internațional.
Sursa: Wikipedia.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.