Parcul şi castelul de la Macea sunt strâns legate de numele familiei Cernovici, care a fost, timp de 138 de ani, proprietara moşiei Macea.
Personajul istoric cel mai cunoscut cu numele de Cernovici a fost mitropolitul ortodox Arsenie care, la 1700, a pornit în băjenie cu 30 de mii de familii sârbeşti şi aromâneşti spre Dunăre şi Banat, de teama turcilor. Printre refugiaţi se aflau şi Mihai şi Ioan Cernovici, care s-au înrolat în armata austriacă, remarcându-se în războiul din 1717-1718 pentru eliberarea Banatului, motiv pentru care au primit blazonul şi diploma de nobili din partea casei imperiale de Habsburg.
În anul 1724 cei doi intră în posesia moşiei de la Macea, unde încep primele lucrări pentru amenajarea unei reşedinţe. Construcţia a fost terminată prin 1845, după cum scrie profesorul Gheorghe Creţu, într-o micromonografie. Într-o imagine picturală păstrată la muzeul din Arad se observă că parterul clădirii era din cărămidă, iar etajul din schelet din lemn. Pereţii de la parter au rămas aceeaşi până astăzi. Urmaşii lui Mihai Cernovici prosperă în deceniile următoare, primind şi alte moşii, iar nepotul, Lazăr, primeşte, în 1793, titlul de grof (conte). În anul 1804 la Macea se instalează, pentru mai mulţi ani, Pavel Cernovici, fiul lui Lazăr, care primeşte titlul nobiliar de „Orosinul Mic”, fiind şi consilier regal. El este cel care porneşte ample lucrări de reconstrucţie la castel, partea sudică actuală fiind pe drept cuvânt opera lui Pavel.
Pavel Cernovici moare în 1840, lăsând moşia şi castelul în proprietatea fiului său, Petru (1810-1890). Dar aşa cum se întâmplă adeseori, fiul este cel care demolează opera tatălui, cum este şi cazul lui Petru Cernovici. Acesta, după moartea soţiei sale Laura, duce o viaţă dezordonată, preocupat fiind mai mult de
opere de caritate, de călătorii, teatru şi alte distracţii. Se cunoaște că Petru Cernovici aducea la Macea trupe de comedianți sau teatru care dădeau spectacol în Sala Mare, unde exista și o scenă care s-a păstrat până în 1960. După mărturii contemporane, se pare că viciul principal a fost jocul de noroc (cărţi, ruletă, biliard), care i-a şi adus falimentul. Pe lângă toate, mai face şi greşeli politice, fiind învinuit de austrieci că nu s-ar fi comportat onorabil în timpul revoluţiei de la 1848-1849, fiind cât pe ce să sufere condamnări severe.
Se pare că austriecii aveau motive să-l suspecteze de colaborare cu inamicul maghiar, deoarece avea o verişoară Emilia, căsătorită cu generalul Damianics, executat la Arad în 6 octombrie. Corpul neînsufleţit al generalului a fost înmormântat în secret, împreună cu al generalului Lahner, chiar în parcul de la Macea.
Sursa: Cetăți, castele, castelani din Comitatul Aradului

Recomandările redacției