O plastică descriere a efectelor inundaţiei din 1932 şi mai ales a solidarităţii umane, ne-a rămas de la Bertha Wagner: „După Paşti, debitul Mureşului a crescut. Prima dată s-a rupt digul din cetatea Aradului şi a fost inundată insula care se afla de pe atunci în proprietatea agricultorilor din Aradul Nou, deşi administrativ era subordonată de Siegmundhausen (Mureşel). Locuitorii de aici nu erau îngrijoraţi, considerându-se protejaţi de digul care ducea spre cetate. Când însă din Transilvania s-a anunţat o nouă creştere a debitului pe râu, s-a dat alarma în Aradul Nou. S-au înhămat toţi caii disponibili la căruţe, în care se aflau patru sau mai mulţi bărbaţi, gata să sară în ajutor. Coloana de căruţe fără sfârşit s-a îndreptat apoi spre localiatea învecinată (Mureşel), aflată la ananghie. Aici au fost preluaţi copiii, bătrânii,
s-au încărcat obiectele mai preţioase în căruţe şi au fost duse în Aradul Nou, în siguranţă. În noaptea ce a urmat râul s-a revărsat şi a inundat partea estică a localităţii, astfel încât aici nu se mai putea ajunge decât cu bărcile. La ora 18, strada principală din Sigmundhausen (Mureşel) era acoperită în întregime cu apă, la fel şi partea vestică a localităţii. În Aradul Nou apa a atins strada Rosaliengasse (A. Ipătescu) şi Milchhale (Posada). Cei care lucrau în Arad au fost duşi cu căruţele de la pod până la Rosaliengasse, unde s-a construit din scânduri un pod pentru pietoni. În ziua a treia, debitul era în continuare în creştere. Voluntarii adunau cu bărcile din podurile caselor din Siegmundhausen (Mureşel) obiectele şi animalele mici adăpostite acolo. Au fost găsite unele femei, care şi-au petrecut noaptea împreună cu animalele lor, găini, porci, câini în podurile caselor. Spre seară totul era salvat. Şi ce spuneau ţăranii ale căror pământuri erau înghiţite de apă? „În numele Domnului! Toamna ce va veni vom semăna din nou şi, cu voia Domnului, vom şi recolta!” În noaptea ce a urmat şi digul de pe malul drept a fost rupt de ape. Nimeni nu se aştepta la acest lucru, crezându-se că acesta nu era în pericol odată cu revărsarea apei în partea sudică. În plus, digul nu a fost supravegheat, astfel că noaptea era deja străpuns în mai multe locuri. Oamenii şi-au mutat atât cât au putut lucrurile pe acoperişul caselor. Unii dintre ei aveau rude în Aradul Nou, majoritatea găsindu-şi refugiul în această localitate, unde au primit alimente şi haine uscate. După retragerea apelor, s-au întors la casele lor.”
Sursa: Aradul Nou – Mureşel, Istoria unui cartier, povestea unei lumi, Doru Sava

Recomandările redacției