Palatul Băncii Naționale a fost construit între anii 1909-1910 după planurile și sub conducerea arhitectului József Hubert din Budapesta.
Stil arhitectural
Partea centrală a clădirii eclectice a fost reali­zată după modelul templelor greceşti, pe deasupra intrării se ridică patru coloane, ele fiind încoronate cu un timpanon triunghiular, având la vârf un stup ca simbol al instituției. Părțile laterale simetrice poartă elementele stilului renascentist.
Istoric
Palatul Băncii Naționale este situat pe Bulevardul Revoluției, în Arad. A fost construit după planurile arhitectului József Hubert.
De asemenea, construcția lui a fost suprave­gheată de arădeanul Lajos Szantay. La început, în clădire funcționa banca deținută de compania de căi ferate Arad – Cenad, iar apoi a găzduit sucursala Băncii Naționale a României. Din 2018, în urma unui proiect de hotărâre al Guvernului României, Palatul Băncii Naționale se află în administrarea Universității „Aurel Vlaicu” din Arad. Banca Națio­nală Română ca entitate juridică este o instituție publică independentă, cu sediul central în municipiul București și poate avea sucursale și agenții atât în municipiul București, cât și în alte localități din țară. Banca Națională a fost înființată în anul 1880 cu un capital inițial de 30 milioane lei (din care 10 milioane capital de stat, iar restul de 20 milioane fiind capital privat, cu precădere al familiei Brătianu). BNR este a 13-a bancă centrală înființată în lume, fiind înființată înaintea Băncii Centrale a Japoniei sau a sistemului Rezervei Federale din SUA. Prima bancnotă emisă de BNR a fost cea de 1.000 lei, care a circulat până în anul 1933. Până în 1948, instituția a fost privată, controlată cu mână de fier de către acționarii ei care, nu o dată, au sfidat guvernul propriului partid, PNL.
Sursa: aradculture

Recomandările redacției