Costumul tradițional, purtat de locuitorii Micălăcii până după Al Doilea Război Mondial, a fost în mare parte lucrat de femei, în casă.
Bărbații umblau vara cu cămașă cusută pe piept și la guler cu diverse motive florale, alb pe alb, și cu izmene largi, din 8 lați, – ambele făcute din pânză de bumbac țesută la război și cu laibăr negru cu bumbi metalici de alamă. Iarna purtau cioareci, pieptar de oaie cusut cu flori și șubă, din lână țesută în patru ițe.
Șuba era ornamentată la piept și la buzunare cu motive florale, cusute pe postav negru, și ornamentate, de jur împrejur, cu „pui negri”. Tot din garderoba de iarnă făcea parte și bunda lungă, ornamentată, ca și pieptarul, cu motive florale, și căciula neagră de miel. În picioare aveau cizme la sărbători și bocanci sau opinci în zilele de lucru.
Portul femeilor a fost format, iniţial, din spătoi și poale, zadie, zobon iar mai târziu din cămașă, poale, rochie, zadie, viziclu. Spătoiul era ornamentat pe mâneci cu flori din mătase albă sau colo­rată, iar la gât cu „șlari” (colți). Mânecile se terminau cu broderie și dantelă. Poalele largi erau ornamentate în partea de jos cu broderie. Peste ele se lua rochia din lână sau mătasă, plisată în pături. Cele mai înstărite aveau haine „mulărite” (din mătase naturală chinezească, cumpărată de la jidovi). Peste spătoi se îmbrăca un zobon cu fir, ce se închidea cu cheutori din argint iar iarna „cheptar” scurt, răscroit adânc, cusut cu flori pe toată suprafața și închis tot cu catarame mari. Peste acesta, la începutul secolului XX, se mai purta și o cârpă după cap din mătasă colorată, legată la spate. La gât purtau bani de aur sau salbe cu taleri puși pe panglică și mărgele iar pe cap „cârpe cu pană dă plis”. Femeile măritate aveau părul strâns într-un conci, ținut de o ceapță.
În zile de sărbătoare fetele de măritat îmbrăcau haine albe de mătasă, „înforfoiate” cu mai multe jupoane. Miresele aveau și ele haine mulărite de culoare deschisă, părul era încrețit, „cu apă cu țucur” sau cu fierul cald, de o femeie care se ocupa cu îmbrăcarea mireselor, iar pe cap purtau coroană înaltă cu flori dese, asemeni spicelor, făcute din ceară. Aceste coroane se păstrau după nuntă în cutii de lemn cu geam de sticlă, pe perete.
În picioare, femeile erau încălțate cu pantofi negri de catifea.
Iarna peste haine luau bundiță din oaie, îmbrăcată în catifea, sau ciurac.
Cu vremea vechiul port țărănesc a început să dispară, încât, prin anii 1950-60, mai purtau șube la sărbători doar bătrânii. În schimb haine mulărite și cârpe cu pană de plis mai poartă și azi unele femei, duminica, la biserică.
Sursa: Micălaca Monografie,
Augustin Mureșan, Doru Sinaci

Recomandările redacției