Statuia Libertăţii a fost inaugurată la 6 octombrie 1890, fiind opera sculptorului Zala György din Budapesta. Statuia principală este o compoziţie care simbolizează libertatea. Grupurile de statui secundare au ca titlul Deşteptarea Libertăţii, spiritul de luptă, spiritul de dăruire şi Luptătorul muribund. În jurul statuii sunt amplasate basoreliefurile celor 13 generali martiri. Parcul Reconcilierii a fost inaugurat la 25 aprilie 2004 în prezența delegaţiilor guvernamentale ale României şi Ungariei.
Istoric
Statuia Libertății a fost ridicată în 1890 la Arad, pentru a-i omagia pe cei treisprezece gene­rali ai Revoluției Ungare. Revoluționarii maghiari cuceriseră Aradul din mâna austriecilor în 1 iulie 1849. Dar la jumătatea lui august, după ce austriecii Împăratului Franz Iosef au apelat la trupele rusești ale Țarului Nicolae I, habsburgii au recăștigat cetatea.
Cei treisprezece generali au fost executați pentru înaltă trădare în 6 octombrie 1849. Cum generalii luptaseră și împotriva legiunilor de moți conduse de Avram Iancu, „Statuia Libertății” ce le fusese dedicată în Arad, a fost demontată după Marea Unire, din ordinul guvernului lui I. C. Brătianu.
Reamplasarea statuii a fost motiv de aprigi dispute între români și maghiari după 1989. În 2004 s-a găsit această soluţie, a realizării unui „Parc al Reconcilierii Româno-Maghiare” după modelul reconcilierii franco-germane și amplasării „Statuii Libertății”, dedicată generalilor revoluției maghiare, alături de „Arcul de Triumf” care-i cinstește pe moții lui Avram Iancu.
Vis-a-vis de statuie se află „Arcul de Triumf”, conceput de sculptorul Ioan Bolborea în anii 2000, care simbolizează revoluţia din cele trei ţări române; sub arcul realizat din marmură păşesc revoluţionarii din Bucureşti, iar pe arc sunt amplasate basoreliefurile fruntaşilor mişcărilor de la 1848 din Țara Românească, Transilvania şi Moldova, printre ei aflându-se Nicolae Bălcescu, Avram Iancu şi Mihail Kogălniceanu, dar este reprezentat şi momentul re­concilierii între Avram Iancu şi Ludovic Kossuth. Actualul parc în care se află cele două monumente se află pe spațiul fostei piețe a „Pompie­rilor”.
Sursa: aradculture

  • Liviu Alexe spune:

    Cam multe inexactități în material (aradculture este administrat de etnici unguri, care fie nu știu, fie nu-s interesați de acuratețea informațiilor). Guvernul care a dat jos statuia era condus de I.I.C. Brătianu (Ionel), Cetatea Aradului nu a fost ocupată de unguri (doar orașul a trecut de partea Revoluției maghiare, nu a fost cucerit), niciun general executat nu a luptat împotriva românilor ci pe alte fronturi, așa-zisul Arc de Triumf nu-i cinstește pe moți ci simbolizează revoluția de la 1848 din țările române, ș.a. Preluați critic textele, nu mot-a-mot, stimați jurnaliști de la glsa.ro.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției