Istoria nu iartă

0
384

La 25 de ani de la Revoluţie, încă ne căutăm, încă luptăm pentru aflarea adevărului, atât al celui mare, istoric, cât şi a tuşelor personale sau de grup, dar care sunt cu atât mai dureroase cu cât unii dintre noi le-am trăit, fie direct, fie prin intermediul rudelor, prietenilor sau cunoştinţelor. Probabil, peste încă alţi 25 de ani, când majoritatea „actorilor” principali ai evenimentelor din decembrie ’89 vor fi deja oale şi ulcele, vom afla mult mai multe.
Dar, tot atât de enigamtică pare şi istoria scursă din 1990 încoace, acea istorie a tranziţiei perpetue, trăită mult mai direct şi cu repercusiuni clare asupra vieţii fiecăruia dintre noi. Iată că, prin grija autorităţilor statului, şi această istorie începe să ni se dezvăluie, tocmai datorită faptului că societatea este mult mai deschisă, mai informată şi are acces la mult mai multe mijloace de informare decât a avut la Revoluţie şi în perioada imediat următoare. Zilnic sau aproape zilnic apar în presă informaţii despre diferite personaje, care relevă cu totul şi cu totul alte aspecte decât le ştia despre acestea acum 5, 10 sau 15 ani. Deunăzi am aflat cum „Guzganul rozaliu” – porecla arhicunoscută a lui Viorel Hrebenciuc – îi dădea sfaturi atotputernicului Adrian Năstase des­pre cum să stoarcă resursele ţării. Tot deunăzi am aflat cum beizadeaua aceluiaşi ex-premier a fost cadorisită cu o bursă de studii creată special, beneficiind doar el de aceasta, apoi bursa desfiinţându-se. După cum în decursul anului trecut am aflat cum se negociau retrocedările, cum se târguiau şpăgile, cum se „storceau” bani efectiv din orice: Energie, Sănătate, Educaţie, Agricultură, drumuri, Administraţie. Adevărate lecţii de istorie, cu care am fost şi suntem contemporani, dar care au trecut pe lângă majoritatea dintre noi, îmbrobodiţi cu zeci şi sute de sloganuri electorale sau guvernamentale, în care principala preocupare a poporului român trebuia să fie aplicarea ştampilei şi, între scrutine, numărarea cu atenţie şi unidirecţional a găurilor din cu­reaua proprie, întru strângerea acesteia pentru binele ţării. Al ţării? Fals, al acelora pe care astăzi îi vedem cu alţi ochi, cei care şi atunci când intră în puşcărie se victimizează dar duc, dincolo de gratii, o viaţă infinit mai bună decât larga majoritate a ro. Liberi, dar îngrădiţi de constrângeri sociale, ceea ce într-un cuvânt înseamnă sărăcie.
Învăţămintele acestei istorii trăite, ale acestei recenzii a tranziţiei, cu eroii săi negativi, este că istoria nu iartă pe nimeni. Totul e să avem răbdare. Dacă în privinţa Revoluţiei, act istoric petrecut într-o perioadă în care nu ne putem lăuda cu o mare deschidere informaţională, poate vom mai avea de aşteptat până să aflăm întregul adevăr – adică, aşa cum specialiştii spun, desecretizarea infor­- maţiilor – în schimb despre ultimii 10-15 ani vom tot afla adevăruri. Într-adevăr, unele mai mult sau mai puţin importante, dar care împreună vor întregi această perioadă care la un moment dat părea că va reprezenta o altă „pagină albă” în marea carte a istoriei noastre. Totul e să avem răbdare pentru că, aşa cum ne-a obişnuit de mii de ani, istoria nu iartă pe nimeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.