În incendiile produse în decursul anului trecut, şi-au pierdut viaţa un număr de 3 persoane, iar alte 5 au fost rănite. „Este un fapt îmbucurător că s-a redus numărul de persoane decedate și rănite față de anii anteriori. Ținta inspectoratului este să ajungem la valoarea de 0 persoane decedate sau rănite în incendiile de pe raza județului Arad„, au transmis reprezentanții ISU Arad. Pagubele înregistrate ca urmare a producerii incendiilor au fost de aproximativ 31 milioane lei.

De menționat că în anul 2017 s-au înregistrat 140 intervenţii pentru alte situaţii de urgenţă, astfel: 74 evenimente publice de amploare care pot genera situaţii de urgenţă , unde s-au asigurat măsuri PSI, de evacuare și prim ajutor medical calificat ; 3 inundaţii ; 40 de intervenții pentru înlăturarea fenomenelor meteo periculoase. Aceste intervenții au fost foarte complexe și de lungă durată, majoritatea executându-se ca urmare a furtunii (vijelie) din 23 iunie respectiv 17 septembrie care au afectat arii extinse de la nivelul județului Arad ; 40 misiuni de asanare muniţie, rezultând asanarea a 541 de elemente pirotehnice.

Recomandările redacției