Delegaţii guvernelor UE ar urma să sprijine joi procedura disciplinară pregătită de Comisia Europeană împotriva Italiei din cauza nivelului datoriei şi al deficitului, conform unor surse din UE şi a unui document consultat de Reuters.

Decizia ar urma să fie aprobată săptămâna aceasta, în pofida semnalelor autorităţilor de la Roma privind posibila reducere a ţintelor fiscale în proiectul de bugetul pe 2019, pentru a îndeplini cerinţele UE.

Dar într-o abordare mai conciliantă faţă de Guvernul Italiei, decizia privind începerea oficială a procedurii disciplinare ar putea fi întârziată până în februarie, susţine un oficial, citând reglementările UE în domeniu.

Italia nu îndeplineşte reglementările UE care prevăd reducerea nivelului excesiv al datoriei, se arată în proiectul documentului discutat luni de reprezentanţii guvernelor UE în Comitetul economic şi financiar (CEF). „Per ansamblu, comitetul consideră că nu este îndeplinit criteriul privind datoria. Prin urmare este justificată procedura de deficit excesiv (PDE) din cauza nivelului datoriei”, se arată în documentul consultat de Reuters.

Comisia Europeană a făcut luna aceasta primul pas spre o procedură de sancţionare a Italiei pentru planurile sale bugetare pentru 2019, însă autorităţile de la Roma au afirmat că nu au nicio intenţie de a modifica aceste planuri, ceea ce riscă să agraveze disputa şi ar putea să conducă la aplicarea de amenzi.

Guvernul condus de Giuseppe Conte vrea să majoreze împrumuturile anul viitor pentru a-şi putea respecta promisiunile din campania electorală vizând reducerea vârstei de pensionare, asigurarea unui venit universal şi unele reduceri de taxe. Potrivit oficialilor italieni, consumul mai mare de anul viitor va accelera creşterea economică, o presupunere care nu este împărtăşită şi de Comisia Europeană.

Italia are deja a doua cea mai mare datorie publică din UE, 131% din PIB, iar alte state din zona euro se tem că noi împrumuturi ar putea declanşa o criză a datoriilor similară cu cea care a izbucnit în Grecia în 2010.

Recomandările redacției