Italia se teme că mafia s-a infiltrat în campania de vaccinare

0
159

Parlamentarii italieni se tem că Mafia s-a infiltrat în campania de vaccinare și îndepărtează vaccinurile de cei care au cea mai mare nevoie de ele, relatează Politico.

În timp ce Italia încearcă să meargă înainte cu campania de vaccinare, destul de înceată până acum, comisia antimafia din Parlament anchetează dacă organizațiile criminale redirecționează vaccinurile către apropiații lor lor în detrimentul persoanelor în vârstă și vulnerabile, în special în sudul țării, unde exercită adesea controlul asupra autorităților sanitare.

Numărul deceselor din cauza COVID-19 este în creștere în Italia, deși rata mortalității a scăzut semnificativ în țările vecine. În aceste condiții, mai mulți oficiali, inclusiv premierul Mario Draghi, au dat vina pe tinerii care au sărit peste rând pentru a se vaccina.

Institutul pentru Studii Politice Internaționale (ISPI) estimează că 8.000 de vieți ar fi putut fi salvate în Italia anul acesta dacă vaccinurile ar fi fost administrate în mai mare măsură celor vârstnici.

Există îngrijorări din ce în ce mai mari că mafia își folosește puterea pentru a vaccina anumite persoane înainte să le vină rândul. Numărul angajaților din domeniul sănătății, parte a primei etape de vaccinare, a crescut în mod suspect, în special în regiuni precum Puglia. Administratori, consultanți în comunicații și chiar constructori care lucrează pe în zona unor spitale au fost adăugați pe lista prioritară și vaccinați

Iar o interpretare laxă a reglementărilor stabilite de Ministerul Sănătății a permis celor 20 de regiuni ale Italiei să aloce vaccinuri unor politicieni, avocați, judecători și jurnaliști. Trei regiuni din sud – Sicilia, Calabria și Campania – au alocat acestor grupuri la fel de multe doze – sau chiar mai multe – decât pentru persoanele cu vârsta peste 80 de ani.

Cel puțin 1.000 de persoane care s-a fi vaccinat peste rând sunt cercetate de poliție și procurori în Italia. 150 dintre acestea sunt doar în Palermo. Primarul orașului Corleone din Sicilia și-a dat demisia după ce a fost acuzat că a abuzat de poziția sa pentru a se vaccina și pentru a-și vaccina consilierii.

Acest lucru a determinat comisia parlamentară antimafia să solicite numele celor vaccinați. Mario Giarrusso, membru al comisiei și militant împotriva mafiei, a spus că a solicitat liste de nume din mai multe regiuni din sud unde cifrele erau suspecte.

„Sunt vaccinați oameni aflați în afara oricărei categorii prioritare specificate de guvern, în special în unele regiuni în care există o densitate mare a mafiei. Bănuim că mafia gestionează vaccinările”, a spus el.

În regiuni precum Calabria, autoritățile au fost deseori puse sub controlul guvernului central din cauza infiltrării mafiei, a adăugat Giarrusso.

Dar chiar și în zonele în care mafia exercită o influență mult mai redusă, campania de vaccinare nu a reușit să acorde prioritate cetățenilor în vârstă, spun experții.

Militarii și deținuți au primit statut prioritar, la fel ca peste un milion de angajați din sistemul de educație, chiar dacă școala se face în cea mai mare parte online.

Matteo Villa, cercetător la ISPI, spune că strategia de vaccinare a guvernului nu are linii directoare clare.

La fel ca alte țări, Italia le-a acordat prioritate oamenilor în vârstă de peste 80 de ani, angajaților din domeniul sănătății și îngrijirii la domiciliu. Dar, în încercarea de a deveni lider în cursa de vaccinare, Italia a vaccinat angajații din domeniul sănătății într-un ritm mult mai rapid decât vârstnicii.

„Toți angajații din domeniul sănătății au fost vaccinați până la sfârșitul lunii ianuarie. Dar Italia a făcut asta în detrimentul persoanelor în vârstă”, a spus Villa.

La sfârșitul lunii ianuarie, 7din 10 vaccinuri au ajuns la persoane cu vârste sub 60 de ani. Și, până la 31 martie, Italia era cu mult în urmă în ceea ce privește obiectivul vaccinării a 80% din cei peste 80 de ani cu cel puțin o singură doză, stabilit de UE.

Chiar și acum, sunt mai mulți italieni sub 60 de ani vaccinați decât cei peste 80 de ani, conform datelor oficiale.

Draghi s-a plâns joi că numărul angajaților din domeniul sănătății este în continuă creștere și a cerut autoirităților sanitare să se concentreze pe vaccinarea persoanelor în vârstă.

„Trebuie să vaccinăm ca prioritate toate persoanele cu vârsta peste 70 de ani”, a spus el.

Draghi l-a numit pe Francesco Figliuolo, general al armatei și expert în logistică, să relanseze campania de vaccinare. Dar, cu 718 decese din cauza COVID-19 vineri, cea mai mare creștere zilnică din decembrie, țara se află încă într-o situație gravă.

Giarrusso, senatorul antimafia, a promis că va lupta cu organizațiile mafiote.

„Trebuie să verificăm cine a sărit peste rând. Acești oameni iau vaccinul de la cei a căror viață este în pericol”, a spus el.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.