Inspectorii de muncă atrag atenția în ceea ce privește munca fără forme legale, precum și alte nereguli, avertizând că vor fi demarcate o serie de controale.
Controalele urmăresc identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată în toate domeniile de activitate şi luarea măsurilor care se impun pentru respectarea de către angajatori a prevederilor legale.
„Având în vedere faptul că, începând cu perioada caldă, se dezvoltă activitățile de construcții, mai ales la personae fizice, atragem atenția asupra legalității acestor activități, mai ales în sensul utilizării, din păcate, foarte frecvent, a muncii fără forme legale.
Precizăm că, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, contractul individual de muncă poate fi încheiat atât de către persoană juridică, cât și de către o persoană fizică, în calitate de angajator. Reamintim angajatorilor că pentru primirea la muncă a până la cinci persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, amenda este cuprinsă între 10.000 lei şi 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată. Mai mult, angajatorul riscă şi închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă penală pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă”, susține Ecaterina Isac, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad (ITM).
Salariatul care prestează activitate fără a avea încheiat un contract individual de muncă poate fi sancţionat contraven­ţional, cuantumul amenzii fiind cuprins de la 500 la 1.000 lei.
ITM atrage atenția angajatorilor, îndeosebi persoanelor fizice, asupra faptului că inspectorii de muncă – purtând asupra lor legi­timaţia şi insigna care atestă funcţia pe care o îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor stabilite prin lege – au acces liber, permanent şi fără înştiinţare prealabilă în sediul oricărui angajator şi în orice alt loc de muncă organizat de către aceștia.
Potrivit legii, aceștia pot identifica pe baza actelor care dovedesc identitatea sau pe baza altor documente, persoanele afla­- te în locurile de muncă sau în alte locuri supuse controlului sau cercetării evenimentelor şi să impună completarea fişei de identificare;
Pot cere angajatorului sau reprezentantului legal al acestuia, precum şi salariaţilor, singuri ori în prezenţa martorilor, documentele şi informaţiile necesare pentru realizarea controlului sau pentru efectuarea cercetării eveni­- mentelor.
Inspectorii pot să ia declaraţii scrise, singuri sau în prezenţa martorilor, salariaţilor, angajatorilor şi/sau, după caz, reprezentanţilor legali ai acestora, precum şi altor persoane care pot da informaţii cu privire la obiectul controlului efectuat sau al eve­- ­nimentului cercetat.
De asemenea, inspectorii pot să preleveze, în vederea efectuării de analize în laboratoare specializate sau în vederea administrării de probe, mostre de produse, materiale ori substanţe fabricate, utilizate, depozitate, manipulate şi să înştiinţeze deţi­nătorul sau angajatorul despre aceasta, etc.
Doar în ultima săptămână, s-au înregistrat două cazuri de deces prin electrocutare, la două persoane, ITM Arad desfăşurând, prin inspectorii de muncă, în continuare, acţiuni de control inopi­nate pentru depistarea ca­zu­rilor de muncă fără forme legale.

Recomandările redacției