Mai mulţi angajatori s-au ales cu dosare penale pentru că au avut la muncă mai mult de cinci angajaţi „la negru“. ITM Arad trage un semnal de alarmă şi vizavi de pierderile bugetului de stat, constând în contribuţii şi impozite neîncasate pentru angajaţii „la negru“.
Inspectoratul Teritorial de Muncă şi-a prezentat public, o situaţie a celor mai importante aspecte din activitatea derulată pe parcursul a nouă luni ale anului acesta. Munca „la negru“ a fost una dintre cele mai mari probleme pe piaţa arădeană a muncii. După cum am mai scris şi într-un alt număr al ziarului nostru, 70 de angajatori arădeni au fost identificaţi ca practicând muncă „la negru“. Aceştia au primit la muncă fără a le întocmi forme legale, un număr de 1.193 de persoane, din care, 671 femei. Amenzile contravenţionale s-au ridicat la 380.000 de lei. „Din cei 70 de angajatori, la 15 angajatori care au primit la muncă mai mult de cinci persoane fără încheierea de contracte individuale de muncă s-au aplicat prevederile art. 264 din Codul Muncii, respective ITM Arad a transmis documentele în cauză organelor de cercetare pentru a face cercetări cu primire la săvârşirea de infracţiuni. (…) Efectele muncii nede- clarate se resimt puternic la nivel macroeconomic asupra bugetului de stat care poerde bani sub forma contribuţiilor şi impozitelor neîncasate. Drept urmare, ITM Arad a transmis structurilor teritoriale ale ANAF, situaţia angajatorilor sancţionaţi pentru primirea la muncă a persoanelor fără forme legale de angajare, în vederea stabilirii implicaţiilor fiscale în domeniul lor de competenţă“, a spus Ecaterina Isac, inspector şef al ITM Arad.
Inspectorii de muncă au aplicat sancţiuni şi pentru nerespectarea egalităţii în şanse, dintre bărbaţi şi femei.
Sport 29
Corvinul va întâlni Oțelul în finala Cupei României! Ultimul act se va disputa la Sibiu pe 15 mai
citește mai mult »