ITM-ul a „adunat“ amenzi de peste un milion de lei

0
446

În primele nouă luni ale anului, inspectorii de muncă din cadrul ITM Arad – Serviciul Relații de Muncă, au efectuat peste 1.250 de controale la angajatorii din municipiu şi de pe raza judeţului Arad.

Aceștia au verificat în principal, dacă angajatorii și angajații respectă prevederile legislației muncii, întreprinzând totodată și informări cu privire la aplicarea corectă a acestor dispoziții legale.

În urma acţiunilor de control, au fost depistați cu nereguli aproximativ 720 de angajatori, fiind aplicate peste 1375 de sancțiuni, atât avertismente cât și amenzi, cuantumul total al acestora atingând suma de 1.247.900 lei.

Deși munca nedeclarată este aspru sancționată, până la data de 30 septembrie 2019, au fost depistate peste 500 de persoane prestând muncă nedeclarată, amenzile aplicate angajatorilor fiind de circa 780.000 lei.

Amenzi au fost aplicate și lucrătorilor depistați prestând activitate fără forme legale, cuantumul acestora depășind 18.500 lei.

Acțiunile de control au vizat întreaga plajă de domenii de activitate, inspectorii de muncă deplasându-se atât la angajatorii din sectorul privat cât și la cei din administrația publică.

Nu doar angajații au fost în atenția inspectorilor de muncă ci și lucrătorii care prestează activitate în calitate de zilieri, motiv pentru care în această perioadă, au fost verificați beneficiarii acestor servicii.

Astfel, s-a urmărit cu precădere respectarea dispozițiilor Legii nr. 52 / 2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, respectiv folosirea zilierilor doar pentru activitățile expres prevăzute de actul normativ, efectuarea plății pentru munca prestată, plata contribuțiilor de asigurări sociale care conferă zilierului calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, respectarea timpului de lucru și a timpului de odihnă și nu în ultimul rând ținerea și completarea corectă a registrului de evidență a zilierilor.

Cu acest prilej, inspectorii de muncă au readus în atenția angajatorilor faptul că primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, se sancționează cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, iar lucrătorii care prestează activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă, riscă amenzi de până la 1000 de lei.

De asemenea, beneficiarii activităților prestate de zilieri au fost informați că riscă sancțiuni de până la 20.000 lei în cazul în care folosesc zilieri pentru alte activități decât cele expres prevăzute de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.