A venit primăvara, ne plac plimbările în parc, mai ales că Aradul are faleza Mureșului, unde ne putem relaxa. Din ce în ce mai mulți arădeni și-au luat câini de companie și zilnic îi vedem cu ei prin parcuri, la plimbare. În fiecare an, însă, oamenii sunt îngrijorați de invazia căpușelor și a puricilor din zonele verzi ale orașului. În acest an, se pare că, paraziții au apărut mai devreme. De obicei, prin lunile mai-iunie era plin, de astfel de paraziți periculoși, prin parcuri. Mulți iubitori de animale se plâng de faptul că patrupezii sunt infestați de purici și căpușe, mai devreme decât se așteptau. ,,Invazia masivă de purici şi căpuşe, parcă ne îndeamnă să nu ne mai scoatem animalele la activităţi în aer liber”, ne spune Ovidiu, stăpânul a doi căței.

Astfel, arădenii se plâng că puricii sunt peste tot, înclusiv pe zonele verzi din cartiere și în jurul supermarketurilor, nu doar pe faleza Mureșului.

”Am iesit 20 de minute cu câinele în zona Kaufland și mi s-a umplut de purici. Ar trebui stropit cu ceva. Că așa nu se mai poate”, spune o arădeancă îngrijorată, din Micălaca.  O altă stăpână de cățel, spune că a observat faptul că bischonul ei era foarte agitat, dar nu a crezut că are purici. A aflat, când a mers cu patrupedul la tuns. Acolo a descoperit că bietul animal era plin de paraziți.

Pe lângă purici, mult mai periculoase sunt căpușele. Acestea produc boli și uneori se ajunge chiar la deces. ,, Nu m-am gândit că apar deja. Și nu i-am dat pastilă. De obicei apăreau prin mai sau iunie. Am fost șocat când am găsit vreo trei (n. r. căpușe) pe Maxi”, spune un arădean supărat.

Ce putem face pentru a ne proteja prietenii necuvântători de astfel de incidente neplăcute?

,,Soluţia, teoretic, este simplă, dar nu funcţionează întotdeauna aşa cum ne-am dori. Recomandarea mea este să alegeţi protocolul de deparazitare împreună cu un medic veterinar. Este cea mai în măsură persoană să vă recomande produsele potrivite companionului vostru, în funcţie de stilul tău de viaţă şi implicit al patrupedului.Variantele sunt: pipetele spot-on şi zgărzile. Alegeţi-le pe cele profesionale şi de calitate, chiar dacă acestea sunt un pic mai costisitoare”, ne precizează un medic veterinar, de la o clinică din Arad.

Și la saloanele de îngrijire pentru animale vin zilnic stăpâni, cu căței blănoși din iarnă, care descoperă, cu stupoare, că animalul lor are fie purici, fie căpuse. Monica, o tânără care se ocupă de ,,freza” cățeilor, ne spune că are zeci de cazuri de acest fel, la salon, numai în ultima lună. ,, Recomand deparazitarea externă și pe timpul iernii. Mulți stăpâni de câini nu fac asta, deoarece consideră că nu e cazul în această perioadă și ajung la mine plini de purici”, spune Monica.

Puricii şi căpuşele, sunt doi paraziţi care pot produce alergii, atât locale cât şi generale, pot transmite o serie de boli parazitare, bacteriene sau virale, drept urmare este bine să prevenim.

Recomandările redacției