Ședința Biroului Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest a reunit peste 100 de persoane, primari, arhitecți, specialiști în urbanism, la Consiliul Județean Arad. La eveniment au fost pre­zenți și arhitecții șefi ai Aradului (Zeina Moldovan) și Timișului (Loredana Pălălău), profesorul Radu Radoslav (fostul arhitect șef al Timișoarei) precum și președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
La nivelul județului Arad avem cinci localități unde anul acesta va expira prelungirea Planurilor Urbanistice Generale și nu se mai poate prelungi. Iustin Cionca a subliniat că acestea vor fi în dificultate la accesarea proiectelor europene. Avem, de asemenea, trei comune care nu au specialist în urbanism. Acestea sunt pro­bleme care trebuie gestionate urgent, altfel se riscă pierderea fondurilor europene.
„Mi-ar fi plăcut să participe mai mulți arhitecți din Arad la evenimentul de astăzi, dată fiind importanța subiectului. De asemenea, fac un apel la arhitecți: participați la licitațiile noastre pentru proiectele tehnice, studii de prefezabilitate, fezabilitate, pentru că avem foarte multe lucrări, foarte multe proceduri des­chise și multe sunt blocate fiindcă nu există ofertanți! Toate licitațiile sunt corecte, deschise, abia așteptăm să fie competiție printre dvs. și să vă dăm de lucru… pe bani! Am ajuns în situația ca lucrările din Arad să fie proiectate de arhitecți de la Iași, Constanța, Timișoara, București. Sigur, asta nu este rău. Dar ne-ar plăcea să dăm de lucru și arădenilor. Mă adresez și domnilor primari. Importanța Pla­- nurilor Urbanistice Generale eu am înțeles-o când am fost, la rândul meu, primarul orașului Pecica. Sunt elementul cel mai important al dezvoltării unui UAT, iar acum, știm foar­te bine, și acordarea finanțări­lor europene este condiționată de existența acestor PUG-uri. De aceea, chiar dacă documen­tația este stufoasă, insist ca ele să se realizeze în toate UAT-urile. Este prima și cea mai importantă condiție a dez­- voltării durabile!” a susținut președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

Recomandările redacției