Veșnica problemă a drumurilor stricate de transportatorii care circulă cu tonaj depășit a fost din nou în atenția conducerii Consiliului Județean.
Într-o conferință, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean a vorbit despre trans- portatorii care încarcă maşinile peste tonajul maxim admis de la balastierele de pe raza judeţului, subliniind că este nevoie de sprijinul Poliției. Acesta a mai spus că, transportatorii au ajuns să-și facă programul astfel încât să nu fie prinși de reprezentanții Consiliului Județean. „Poliţiştii vin, însă după două ore pleacă, că mai au şi altă treabă. În plus, după prima maşină oprită, şoferii se anunţă între ei şi nu mai transportă. (…) Au ajuns chiar să transporte şi noaptea”, susține Iustin Cionca.
Iustin Cionca a dezvăluit că proprietarii balastierelor ar avea parte de protecție din partea Poliţiei: „Este greu să luptăm împotriva lor. Vedeţi cine sunt proprietarii balastierelor şi implicaţiile în Poliţie”.
(S.S.)

A1 698
Incendiu în centrul Aradului. Pompierii intervin cu două autospeciale (foto, video)
citește mai mult »