De la 1 ianuarie, Consiliul Județean Arad accelerează digitalizarea instituției. Vor exista mai multe documente electronice și mai puțină hârtie tipărită. Ăsta este proiectul anunțat astăzi de președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca. „Apropo de birocrația absurdă din sistemul bugetar. Știți că pentru cumpărarea unei ștampile de 90 de lei este nevoie de trei oferte de preț (sau de o testare de piață), de șapte semnături și trei documente, fiecare în câte două exemplare? Ele se înregistrează la Registratură, un funcționar le plimbă în mapă, iar ultima semnătură este a președintelui Consi­liului Județean. Eu semnez de peste 200 de ori în fiecare zi, olograf, documente pe care nu apuc să le aprofundez, bazându-mă pe experiența, profesionalismul și corectitudinea echipei cu care lucrez. Iată de ce (și din multe alte motive, dar ăsta este unul banal, la ordinea zilei), de la 1 ianuarie, Consiliul Județean Arad va accelera digitalizarea.
Digitalizarea nu este un concept abstract, ci o nevoie care derivă din blocajele zilnice mărunte din activitatea fiecărei instituții. Toți directorii Consiliului Județean au semnătură electronică, le-am transmis că vreau cât mai puține hârtii și o viteză cât mai mare!
Dirijăm mai multe resurse pentru arhivarea electronică, pentru circularea on-line a documentelor, încercăm să reducem cât mai mult din activitățile fi­zice inutile.
Nu va fi ușor, pentru că orice sistem reacționează când încerci să îl schimbi. Dar o facem!”, a declarat Iustin Cionca.
Zilele trecute, Consiliul Județean Arad a anunțat că a fost auditat ISO 9001, ceea ce va ajuta la aplicarea procedurilor de lucru și la circulația documentelor, inclusiv în mediul digital. Consiliul Județean lucrează cu o aplicație de intranet, care în această perioadă este în monitorizare, pentru stabilirea gradului de utilizare și îmbunătățirile ce trebuie să i se aducă, în vederea digitalizării activității instituției. Tot în scopul digitalizării, a fost pregătit un compartiment distinct, care va susține activitatea de arhivare, înregistrare și distribuire electronică a documentelor. 

  • Ardelean spune:

    Bai, târâtură, faci ceva bun pt.judetul ăsta,sau doar campania media, mincinoasă,manipulatoare, pe bani in gazete de perete te interesează? Știm, proști care să te creadă sunt cu miile, poți să-i duci acasă,dar ceva bun,concret pt.toti arădenii când? Și dacă tot digitalizezi,reduceri de lingăi din CJ și restul când?

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției