Odată cu prezentarea raportului MCV a reapărut pe tapet problema politicii externe, ca prioritate. Ca şi în vară, când jocul politic „de-a suspendarea preşedintelui” a atras o reacţie a partenerilor din Uniunea Europeană, şi acum acest raport este studiat cu atenţie de cancelariile europene.
Deocamdată nu avem motive să ne plângem, Raportul MCV nu este defavorabil României, ci doar exprimă unele realităţi de care trebuie să ţinem seama.
În schimb, pe plan intern, acest raport a ajuns iarăşi un motiv de dispută politică între premier şi preşedinte. O dispută reală, dar plasată într-un domeniu periculos: scena politică. Or, europenii, dacă au ceva de semnalat e tocmai acest lucru: prea multă politizare, mai ales a justiţiei.
O altă falsă faţetă a Raportului este libertatea presei. Europa modernă are mai multe domenii sensibile. Alături de respectul faţă de minorităţi (oricare ar fi ele) şi de rigurozitatea cu care tratează problemele de mediu, libertatea presei şi libertatea de exprimare, în general, este protejată. De altfel, la nivelul Parlamentului European se decernează anual un premiu – Premiul Saharov – care recompensează personalităţile marcante care luptă împotriva intoleranţei, fanatismului şi opresiunii, pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţii de exprimare. Deci, pe cale de consecinţă, de multe poate fi acuzată Uniunea Europeană, dar de faptul că încearcă să „bage pumnu-n gura presei” nu poate fi vorba.
Presa nu este cenzurată nici în Uniunea Europeană, nici măcar în România. Dar tot atât de adevărat este că presa nu trebuie să-şi facă o castă, asemănătoare cu casta politicienilor-parlamentari, protejată de legi speciale. Libertatea de exprimare este obligatorie într-o Europă democratică. Dar o libertate responsabilă, asta e tot ce ne cere Europa.
Nu că aş dori să citez din Traian Băsescu, dar Raportul MCV trebuie luat aşa cum este. Interpretările, de orice natură, prin care să inducem cetăţenilor ideea că Europa nu ne vrea, că liderii occidentali ne sancţionează astfel pentru schimbarea politică din vară, confirmată prin vot în decembrie. Nimic mai fals!
Există şi vor exista inclusiv influenţe politice. Dar să nu uităm că mecanismele democratice europene sunt bine unse, având „rodajul” a zeci de ani de democraţie. Spre exemplu, în Parlamentul European nu există „Putere” şi „Opoziţie” aşa cum avem noi percepţia despre echilibrul politic. Acolo, cel mai mare grup parlamentar are sub 40%. Fiecare grup – fie că sunt populari, socialişti, liberali, ecologişti sau chiar neafiliaţi – este de sine stătător. Şi totuşi, fără ca aceste grupuri să facă alianţe şi programe comune, Parlamentul European adoptă legi. Şi nu legi banale, ci care deservesc circa 500 de milioane de cetăţeni. Aceste legi sunt votate nu doar pentru că parlamentarii europeni dovedesc maturitate politică, ci pentru că în spatele legilor stau studii făcute de specialişti, care nu privesc problemele politic, ci social, economic, juridic etc. Raportul MCV a fost întocmit de astfel de specialişti ai Comisiei Europene, iar suspiciunile politicienilor de la noi (indiferent de culoarea lor politică) nu prea-şi au rostul.
Ba mai mult, s-ar putea să asistăm, într-adevăr, la o izolare a României, una tacită. Şi asta pentru că neîncrederea noastră în instituţiile europene poate genera o neîncredere reciprocă…

Recomandările redacției