jandarmeriaLa sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad va avea loc, joi, de la ora 11,00, Ziua Porţilor Deschise, dedicată împlinirii a 164 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

Jandarmii arădeni au pregătit, pentru cei ce doresc să îi cunoască mai îndeaproape, exerciţii demonstrative specifice misiunilor pe care le desfăşoară şi exerciţii cu câinii de serviciu. Vor fi organizate standuri în care jandarmii vor prezenta tehnica din dotare, materialele de intervenţie şi de comunicaţii.

Cei ce doresc să urmeze o carieră în arma jandarmi se vor putea informa cu privire la oferta de şcolarizare în instituţii militare de învăţământ.

Recomandările redacției