Jandarmii arădeni au avut aproape 400 de misiuni, într-o singură săptămână

0
344

Săptămâna precedentă, jandarmii arădeni au desfășurat 383 misiuni de ordine publică, pază și protecție instituțională, pază transporturi speciale și protecție transporturi vaccinuri, misiuni în cooperare cu alte instituții, activități de punere în aplicare a unor mandate de aducere, în urma cărora au fost aplicate 25 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8.200 lei și au fost constatate în flagrant, atât independent cât și în cooperare cu Poliția, 13 fapte de natură penală. 

Jandarmii arădeni au fost solicitați, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, să intervină la 12 situații în care s-au raportat încălcări a unor norme de conviețuire socială, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.900 lei și constatate trei infracțiuni pentru care s-au luat măsurile legale.

 Acțiunile cu caracter preventiv pentru responsabilizarea populației cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară, au reprezentat în continuare o prioritate, nefiind constatate abateri pe acest segment.

Jandarmii arădeni au întocmit actele necesare începerii urmăririi penale în cazul a patru infracțiuni constatate pe timpul misiunilor executate independent: două pentru lovirea sau alte violențe, una pentru distrugere, una pentru tăiere ilegală de arbori și au acordat sprijin la constatarea a nouă infracțiuni pe timpul misiunilor executate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.