jandarmi
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad sunt angrenate, în această perioadă de sfârşit de an, în misiuni pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Jandarmii asigură buna desfăşurare a manifestării cultural-artistice „Caravana tradiţiilor de Crăciun” ce are loc în municipiul Arad şi pe timpul manifestărilor din noaptea dintre ani „Revelion 2015”. „Vom fi prezenţi şi în zona de desfăşurare a manifestărilor cultural-artistice din localităţile Şagu, Zăbrani, Păuliş, Hunedoara Timişană şi Săvârşin. Pentru a preveni producerea de fapte antisociale, recomandăm participanţilor la manifestările publice să respecte indicaţiile primite de la efectivele aflate în teren, să nu aibă asupra lor artificii, petarde, sticle sau cutii cu băuturi alcoolice, să adopte un comportament în limitele decenţei şi să ţină cont de faptul că manifestările obscene şi cele contra bunelor moravuri sunt sancţionate de lege”, informa mr. Emilia Fînaţă, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
Arădenii sunt sfătuiţi să aibă grijă de bunurile personale şi să nu poarte la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia, mai ales în locuri foarte aglomerate.

Recomandările redacției