Jandarmii au confiscat 130 de litri de alcool într-o acțiune desfășurată în piețele din Arad (VIDEO)

0
492

În această dimineață, mai multe echipaje de Jandarmerie au desfășurat o acțiune de prevenire și combatere a comerțului ilicit cu produse accizabile, în urma căreia a fost depistată o femeie de 53 de ani din Arad, care se pregătea să transporte mai multe sticle cu alcool, într-o piață din municipiul Arad, unde urmau să fie comercializate.

Femeia a fost depistată chiar în momentul în care a scos dintr-o încăpere aflată în subsolul unei clădiri, o plasă în care avea mai multe sticle cu alcool.

Jandarmii au efectuat verificări în anexa respectivă și au descoperit 133 de litri de alcool, îmbuteliați în diferite recipiente.

Întrebată despre proveniența alcoolului, femeia le-a spus jandarmilor că este pentru consum propriu, ulterior recunoscând că este destinat comercializării.

Jandarmii au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,, deținerea și desfacerea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal”, conform prevederilor Codului Vamal.

Întreaga cantitate de alcool, a fost ridicată în vederea confiscării și împreună cu actele de sesizare, au fost predate organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.