Jandarmii arădeni au desfășurat săptămâna trecută 491 misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice, pază și protecție instituțională și pază transporturi speciale.
De asemenea, acțiunile cu caracter preventiv pentru responsabilizarea populației cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală, împotriva răspândirii noului virus, în zonele aglomerate, piețe, terase, parcuri, în mijloace de transport în comun și în alte zone de interes operativ, s-au desfășurat cu aceeași intensitate.
În aceste misiuni, jandarmii au constatat fapte de încălcare a normelor privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și a normelor privind ordinea și liniștea publică.
Pentru aceste contravenții au fost aplicate 107 amenzi în valoare totală de 19.500 lei, o mare parte dintre acestea pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.
Jandarmii au întocmit acte de sesizare necesare organelor de urmărire penală în cazul constatării a două infracțiuni flagrante pentru deținere substanțe interzise și au acordat sprijin la constatarea a 5 infracțiuni, pe timpul misiunilor desfășurate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.
Pe toată perioada stării de alertă, jandarmii arădeni împreună cu celelalte instituții cu atribuții de ordine publică, vor desfășura activităţi de protejare a sănătății populației în zonele aglomerate, piețe, terase, parcuri, în mijloace de transport în comun și în alte zone de interes operativ.
,,Mulțumim operatorilor economici și cetățenilor responsabili care au înțeles importanța măsurilor de protecție sanitară’’ transmit jandarmii arădeni.
Alexandra Bruțiu

Recomandările redacției